Cum să-ţi uşurezi viaţa în carantină. Sfaturile unor astronauți care au stat sute de zile în spaţiu

Cum să-ţi uşurezi viaţa în carantină. Sfaturile unor astronauți care au stat sute de zile în spaţiu

Cei doi oameni care au petrecut mult timp pe ISS au vorbit despre această distanţare socială şi despre cum se poate trece mai uşor peste ea.

Andrei Borisenko a stat în total 337 zile pe Staţia Spaţială Internaţională, orbitând în jurul Pământului. Celălalt astronaut rus, Oleg Kotov, a vizitat-o de 3 ori şi a stat în total 526 zile.
 
"Trebuie să îţi ocupi mereu timpul cu ceva. Să citeşti o carte, să vorbeşti cu prietenii ori părinţii. Chiar dacă părinţii mei locuiesc în Sankt Petersburg, puteam aranja o comunicare video, în timpul căreia discutam şi beam un ceai ori le arătam priveliştea", a spus Borisenko pentru RT.
 
Cei doi au spus că izolarea la domiciliu este mult mai confortabilă, mai ales că oamenii pot ieşi din locuinţe pentru scurt timp ori pentru cumpărături.
 
"Depinde foarte mult de organizarea timpului şi mai ales a sentimentelor, de gestionarea emoţiei. Dacă te gândeşti mereu la lucruri pe care nu le ai, îţi provoci rău", a spus şi Kotov, citați de Mediafax.

Comenteaza