Cunoscuta bloggeriță din Cluj, infectată cu COVID: Mi-am pierdut mirosul cu nara dreaptă

Cunoscuta bloggeriță din Cluj, infectată cu COVID: Mi-am pierdut mirosul cu nara dreaptă

Carmen Grebenișan (de la Asia Expres) și Alex au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Ea a povestit pe Instagram ce simptome a avut și cum se simte acum.

'Noi suntem pozitivi, am aflat asta miercuri. Mi-am pierdut mirosul cu nara dreaptă. Da, nara dreaptă nu mai funcționează, doar stânga, asta e ciudat! Dar îmi doresc să nu se agraveze prea mult, nu știu, eu sunt, de obicei, agitată de fel, sunt foarte pozitivă, fac mișto de orice, fac caterincă. Oricum n-am cum să schimb situația asta, nu? Vedem ce-o fi!”, spune Carmen pe Instagram.

Ce simptome a avut înainte să-și facă testul.

”De dimineață ne-am trezit cu niște simptome mai ciudățele, așa că mergem să ne facem testul de COVID-19. (…) Nu știm sigur dacă este asta, dar, mă rog, simptomele sunt diverse. Pe mine mă doare capul foarte tare și mă ustură pielea corpului ca și cum urmează să am temperatură. Recunosc momentul ăsta. Momentan nu am temperatură. Alex are o temperatură mai ridicată decât a mea, dar nu poate fi considerată temperatură. Pe el îl dor toate. Nu se simte prea bine. Acum să vedem. Poate este și gândul ăsta că noul coronavirus este peste tot și s-ar putea să-l ai. Poate ni se pare. Oricum ar fi, cel mai importat este să vă faceți testul cât mai repede dacă aveți și minimum de simptome”

Comenteaza