Dan Canta: “Dacă lucrurile nu se schimbă, ne facem valiza şi plecăm din ţară”

Om politic şi om de afaceri, dar în primul rând om de acţiune, Dan Canta vorbeşte despre business, copii, frustrări şi speranţe, într-un interviu fără inhibiţii.

Unul dintre cei mai vechi politicieni ai Clujului, social-democratul Dan Canta, spune că nu exclude posibilitatea să se mute din ţară definitiv dacă aici nu îşi va mai găsi liniştea. Pentru ca oraşul Cluj-Napoca să obţină un loc bine- meritat pe plan european, Canta susţine că ar avea nevoie de nici mai mult, nici mai puţin decât două mandate de primar. Singura lui bucurie: fiii săi.

Ce îi place lui Dan Canta şi ce îl mulţumeşte?
Copiii aceştia ai mei. Cei doi copii sunt sufletul meu. Fără ei e foarte greu să îmi văd viaţa. Restul lucrurilor nu prea contează.

Aveţi doi băieţi…
Da, pe Răzvan şi Sebastian. Răzvan e cel mai mare, are 30 de ani, iar Sebastian 27. Amândoi au terminat Ştiinţe Economice. Cel mare are şi masterat. Sunt foarte mulţumit de ei, mai ales că ştiu că pot să facă şi mai multe lucruri decât am făcut eu pe când eram de vârsta lor.

S-au căsătorit, aveţi şi nepoţi?
Nu, din păcate încă nu sunt căsătoriţi. Locuiesc cu prietenele lor de foarte mult timp, dar sunt necăsătoriţi. E un alt mod de viaţă acum. Tinerii se gândesc mult mai mult înainte de a începe o căsnicie, poate şi pentru că nu prea au siguranţa zilei de mâine.

De câte ori pe an ieşiţi din ţară pentru odihnă, pentru relaxare, pentru a vizita şi alte locuri?
Înainte ieşeam mai des, trebuie să recunosc. Mergeam cel puţin o dată, dacă nu de două ori pe an, strict în călătorii de vacanţă. De multe ori mă duceam şi în călătorii de afaceri. Pentru că majoritatea firmelor pe care le-am avut erau mixte şi eram nevoit să fac deplasări în Germania, Ungaria, Elveţia şi Italia.

Care este oraşul pe care îl preferaţi?
În mod normal, ar trebui să spun că oraşul cel mai frumos este cel în care m-am născut şi în care am trăit o viaţă, Cluj-Napoca. Dar, pe lângă acesta, un oraş foarte frumos este Bruges. Absolut impresionant în tot ce înseamnă arhitectură. Să vezi cum sunt păstrate, de exemplu, pe clădirea primăriei toate simbolurile grupurilor de meseriaşi este extraordinar. După Bruges, un alt oraş pe care îl apreciez este Barcelona. Şi în nordul Italiei este foarte frumos, iar Florenţa e un oraş special.

Sunteţi pasionat de ceasuri, de bijuterii, de parfumuri?
Am fost într-un oraş lângă Nisa, Grasse - oraşul tuturor parfumurilor din lume. Ei sunt marii producători de parfumuri în Europa. Sunt specialişti, au o groază de fabrici. Invariabil, când ieşi dintr-o fabrică, treci printr-o zonă în care poţi cumpăra şi parfumul care îţi place. De acolo mi-am luat ceva ce mi-a plăcut foarte mult. Dar prefer, de pildă, şi Chic de la Carolina Herrera.

Cam câţi bani sunteţi dispus să cheltuiţi pentru plăcerile personale?
Acum, depinde. Plăceri personale poate însemna şi altceva decât cumpărarea unui ceas sau a unui parfum ori a unei cămăşi...

Cine vă cumpără hainele, cu cine vă consultaţi în materie de îmbrăcăminte, de ţinută?
Când ea, când eu, nu e aşa mare bătaie de cap îmbrăcatul. Acum, în perioadă de criză, cumpăr îmbrăcăminte mai rar. Dar îmi place să-mi iau de la Marks and Spencer. Sunt şi mărimile potrivite, îmi convine şi calitatea. Înainte, mai făceam nişte chestii. Când mai aveam bani şi mergeam în călătorii de afaceri, îmi plăcea să le mai cumpăr băieţilor cadouri. Vedeam un manechin, îmi plăcea ce poartă şi îmi spuneam că aşa ceva aş vrea pentru băieţi. Îi făceam puţină curte vânzătoarei şi îmi aducea tot ce aveam nevoie, îmi dădea şi sfaturi bune.

De ce nu purtaţi verigheta, v-a rămas mică?
Nu. Nu o port de zeci de ani. Am lucrat pe şantier şi la izolaţii. Când m-am urcat pe acoperişurile halelor industriale, de vreo două ori mi-am agăţat verigheta şi era să rămân fără deget. Şi de atunci am renunţat la ea...

Deci mai sunteţi căsătorit?
Eu nu zic nici da, nici ba....

Aveţi 53 de ani, cam care ar fi cel mai mare regret?
Nu regret nimic din ceea ce am făcut în viaţă. Acesta a fost cursul vieţii mele. Dar poate că nu am fost destul de incisiv în momentul când a început capitalismul acesta. Pe plan de business mă refer. Cred că trebuia să fiu mai atent, mai incisiv, numai că aşa e în pionieratul acesta, ca în orice altceva. Noi am început să facem afaceri fără să ştim nimic. Şi atunci te loveşti cu capul de pereţi. Unii au fost mai şmecheri. Alţii au fost corecţi, dar, lovindu-se cu capul de pereţi, au avut dureri mari de cap, şi aşa mai departe. În România, o mare problemă a fost că lucrurile nu au fost predictibile, ca să ştii cum te mişti. Să ştii că cinci ani lucrurile stau într-un anumit fel în finanţe. Pentru că schimbările acestea te dau peste cap. Nu eşti pregătit, ca firmă cu experienţă, cum au cei din Vest, să reacţionezi la toate măsurile aberante luate de unii şi de alţii. Şi aici mă refer în aceeaşi măsură şi la noi toţi, cei care am fost la guvernare. Pe de altă parte, cei care au luat măsurile acestea aberante niciodată nu au fost în zona privată. Pentru că nu a existat această zonă privată. De unde să facă Văcăroiu sau alţii măsuri corecte pentru zona privată dacă nu au lucrat în această zonă?

Fiilor dumneavoastră ce sfaturi obişnuiţi să le daţi?
În primul rând, să nu le placă politica. E foarte multă incorectitudine şi infidelitate în politică. Nimeni nu respectă nimic.

Merită să mai rămână tinerii în România?
Dacă nu se schimbă radical, şi eu m-aş duce. Mi-aş lua copiii şi m-aş duce. Nu se poate să stai la infinit într-un scandal, că nu se poate construi nimic. Dacă acest scandal continuă, că e preşedintele şef, că e guvernul, ba că e parlamentul, ba premierul, dacă nu se armonizează odată toată situaţia, nu se va putea construi nimic. Eu, ca om de stânga, spun foarte clar că, dacă lucrurile nu se schimbă, ne facem valiza şi plecăm din ţară.

Unde, ca să faceţi ce?
E greu de spus acum, nu ştiu. Poate în SUA, Noua Zeelandă, poate în Europa. Oriunde poţi sta liniştit, să ştii că, după ce ai lucrat, eşti plătit la nivelul la care meriţi. Acolo unde după 12 luni de muncă îţi poţi permite două-trei săptămâni de vacanţă, să ai o maşină, să nu mai fie o astfel de presiune, că totul se dărâmă în jurul tău.

Ce alte preocupări aveţi?
Fac mult sport. Tenis. Am şi o păcătoasă de boală. Din cauza asta trebuie să ţin un oarecare regim, să fiu la o oarecare greutate. Dar fac sport des. Am program cam de patru ori pe săptămână pentru tenis, de două ori merg la fotbal. Am o serie de prieteni mai noi şi nu mă sfiesc să le dau la picioare. E importantă mişcarea. Îmi pare rău că nu am ţinut cont de asta până nu am aflat de păcătoasa asta de boală.

Ce dezaprobaţi în ceea ce-i priveşte pe cei care conduc PSD-ul?
Şi la nivelul Clujului, şi la nivel central, cei doi preşedinţi au ajuns mult înaintea vremii lor la conducerea partidului. Şi aici vorbim de vârstă, de lipsa de experienţă, nicidecum nu spun că nu ar avea capacităţile potrivite. PSD este un partid imens, are ramificaţii peste tot în ţară cum nu are nici un partid. Nici PDL nu a reuşit să ajungă la această performanţă. Au ajuns şi ei aprope de noi ca organizare, dar nu ca noi. PSD are foarte multe capacităţi, oameni cu o înclinaţie mare spre stânga, dar şi cu foarte mulţi oportunişti pe lângă. Acum, când ai în opoziţie un singur rol, de a face o opoziţie corectă şi în sprijinul tuturor, atunci trebuie să o faci. Şi asta o faci independent de tot ce înseamnă dreapta, că se numeşte dreapta PNL sau PDL. Eu sunt de stânga şi fac politica oamenilor mulţi. Eu nu sunt un partid elitist pentru că nu reprezint elitele. Eu sunt partidul oamenilor mulţi. Orice dispută a lui Ponta cu Geoană nu face altceva decât să creeze în sânul electoratului şi al celor care vor să vină lângă tine anumite semne de întrebare: “Ce fac ăştia, se tot ceartă? E clar că atunci când o să vină la putere nu o să rezolve problemele ţării”. Mie îmi place cum şi-a început Lăpuşan mandatul. În interiorul partidului. Foarte corect. Spune ce avem de făcut. Cutare obiectiv, cutare mesaj, fără filosofii, fără a trece prin furcile caudine ale sociologilor. În fiecare zi am pe e-mail mesajele partidului. Tot ceea ce face e transparent. Ne spune fiecăruia ce poziţii să adoptăm cu privire la problemele care apar. La nivel local, însă, dacă vrem să câştigăm primăria, atacurile noastre trebuie să se îndrepte spre consiliul local, spre primărie. Să ne ocupăm doar de chestiuni serioase.

De câţi ani faceţi politică?
Din 1996.

Cum se face că, în afară de funcţia de subprefect, n-aţi mai prins o altă funcţie de responsabilitate?
Nu am vrut. O singură dată a fost cazul. În cel al candidaturii la primărie, acum, ultima dată. Am vrut să candidez, însă organizaţia municipală a hotărât că alt coleg este mai bun în lupta cu Sorin Apostu, aşa că... A fost prima dată când mi-am dorit asta. Chiar am crezut că pot face ceva.

Presupunând că veţi candida în 2012 pentru funcţia de primar şi că veţi fi ales, ce schimbări aţi face?
Dacă aş fi primar, îmi trebuie două mandate. Doar două, pentru a reuşi să fac ceva. Apoi, altcineva ar trebui să rămână să ducă mai departe ce am început. Nu vreau mai mult, pentru că puterea asta e fascinantă şi îţi cam ia minţile. Pot să spun că mi-aş dori ca orice cartier din Cluj să arate ca Gheorgheniul. Ar trebui să marşăm pe construcţia unor clădiri futuriste, care să atragă oamenii. Lucrări precum stadionul. Dacă o să mai fie şi turnul lângă, care să devină un mall cultural, ar fi nemaipomenit. Clujul are nevoie de astfel de obiective, care să devină puncte de atracţie. Ar trebui avută în vedere şi emblema acestui oraş. Clujul este un puternic centru universitar, ar trebui să existe o relaţie foarte bună între primărie şi universităţi. Care e marea problemă a universităţilor astăzi? Că nu au unde să-şi cazeze toţi studenţii. Atunci, ce trebuie să facă primăria? Să intre într-un parteneriat şi să construiască blocuri în care să cazeze studenţii. Nu e corect ca banii din buget să meargă numai pe peticiri de străzi. Dacă am un buget de câteva sute de milioane de euro, atunci îl gestionez cum trebuie. Pentru că nu avem nevoie numai de străzile acestea pe care le tot facem la infinit. Mă duc şi le explic clujenilor. Vreau să fac nu ştiu câte aziluri de bătrâni. Pentru că, uite, acesta este unul dintre segmentele cu probleme. Se ceartă oamenii între ei în familie şi îşi trimit bătrânii acasă, nu au unde să-i ţină. Ne lipsesc creşele. Copiii nu au loc în creşe. Haideţi să ne propunem să construim şi aşa ceva. Iar dacă sunt gropi, asta e, trebuie să aşteptaţi şi nu aveţi decât să mergeţi mai încet, pentru că acum avem alte priorităţi. Care-i marea problemă a acestei crize? Că nu sunt bani. Ei, Uniunea Europeană acoperă 85% din costuri, noi punem încă 15%, de fapt doar 2%, că restul pune guvernul, şi reuşim să implementăm un proiect de energie alternativă care ne-ar face să economism sume importante de bani. E adevărat, aici nu putem pune mori de vânt, însă avem surse de apă, putem face hidrocentrale. Astfel, consumurile din grădiniţe, şcoli şi alte unităţi de stat ar fi acoperite. O altă chestiune importantă: de ce ar trebui să aibă grijă un primar? Să îşi creeze cât mai multe fonduri. Cum? Aducând investitori şi dându-le facilităţi.

(Au consemnat Cosmina FERNOAGĂ şi Luminiţa SILEA)