Din 20 mai țigările mentolate sau cu capsulă vor fi interzise

Din 20 mai țigările mentolate sau cu capsulă vor fi interzise

Mentolul va mai fi găsit doar în produsele din tutun încălzit și țigări electronice.

Începând cu 20 mai 2020, țigările mentolate vor dispărea complet de pe piața din România, aceasta fiind una dintre măsurile prevăzute de Directiva Europeană a Tutunului, transpusă și în legislația din România. Consumatorii de mentol vor mai găsi însă aroma în produsele care încălzesc tutunul și în țigaretele electronice.

Marii producători și comercianții au obligația să se asigure ca pe 20 mai 2020 niciun pachet de țigări mentolate să nu mai existe pe piață. Acesta este motivul pentru care consumatorii vor începe să observe, înainte de acest termen, că țigările cu mentol nu mai sunt disponibile.

"Trebuie să le oferim celor 500.000 de fumători români care consumă mentol o alternativă viabilă pentru a evita migrația lor către piața neagră. ... Contrabandiștii nu se supun legilor, nici măcar celor europene", au declarat reprezentanții liderului pieței de tutun din România, BAT.

Produsele din tutun încălzit și țigările electronice sunt reglementate prin aceeași Directivă Europeană a Tutunului ca și țigaretele. Legiuitorii europeni au recunoscut însă că aceste dispozitive sunt diferite de țigarete și nu au introdus același set de restricții ca în cazul țigaretelor.

Comenteaza