Doi tineri din Cluj și-au dat demisia și au plecat în lume cu copilul lor

Doi tineri din Cluj și-au dat demisia și au plecat în lume cu copilul lor

El era medic dentist, iar ea avea o viață de peste 10 ani într-o corporație. Le plăcea să călătorească și înainte, însă atunci când Eric s-a născut, au renunţat la viaţa lor obişnuită şi au plecat într-o călătorie în jurul lumii. 

Aventura în jurul lumii a început în 2018. Într-un articol publicat de life.ro, Alina a povestit cum poate o familie tânără să călătorească în toată lumea cu un copil mic alături. 

Care a fost momentul în care v-ați decis să vă faceți bagajele și să plecați în lume?

A fost mai degrabă o decizie la care am ajuns treptat, după multe nemulțumiri care au culminat cu “Hai să lăsăm totul și să plecăm, să luăm o pauză!”. După nașterea lui Eric, pe măsură ce trecea vremea, ne-am dat seama că ritmul vieții moderne permite extrem de rar să ai suficient timp petrecut cu copilul.

Nu ne convenea deloc faptul că el stă mai mult cu bona decât cu noi doi, la un loc. Astfel am început sa ne gândim cum să ne reorganizam viața și prioritățile. O pauză pentru a ne detașa, departe de tot ce am făcut până atunci a venit ca cea mai bună idee.

Cât de greu a fost să vă lăsați joburile și să plecați?

Ideea inițială a fost a lui Andrei. Pentru el părea foarte simplu totul și s-a rupt ușor de afacerea crescută de el de la zero. Eu sunt partea mai conservatoare a familiei, mai puțin nonconformistă (râde). De aceea a durat ceva mai mult până să ajung să accept acest plan, deși de altfel îmi părea foarte atrăgător.

Decizia a fost șocantă pentru colegii și șefii mei, cu atât mai mult pentru familie. Am avut foarte multe discuții încercând să îi convingem pe cei apropiați că nu facem o greșeală.

Dar cum arăta viața voastră înainte să fiți mereu pe drumuri?

Aveam viața unei familii tinere “normale” dintr-un oraș mare al României (și nu numai). Andrei lucra ca medic dentist în propriul cabinet și se împărțea cu greu între cele trei locații pe care le avea. Ca orice medic dentist, avea un program încărcat și atipic.

Eu eram manager într-o multinațională, ceea ce înseamnă că lipseam zilnic peste 10 ore de acasă, fără a lua în considerare nevoile personale sau de familie. Tot timpul liber încercam să îl petrecem cu Eric, conștienți fiind că perioada copilăriei zboară foarte repede și nu că vom putea recupera niciodată aceste momente.

Articolul integral, AICI! 

Comenteaza