Dolly Parton a murit la 80 de ani. Cu ce boală s-a luptat legendara cântăreață
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:23
- Life
- Ascultă știrea
Celebra cântăreață americană Dolly Parton s-a stins din viață la un centru de oncologie din Nashville, SUA.
Dolly Parton, una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste din istoria muzicii country, a murit marți, 25 august, la vârsta de 80 de ani. Reprezentanții cântăreței au dezvăluit că artista a dus o luptă scurtă cu cancerul. Tipul de cancer nu a fost făcut public.
Potrivit People, artista a murit la Vanderbilt-Ingram Cancer Center din Nashville, Tennessee, înconjurată de membrii familiei. Anunțul privind decesul fusese făcut inițial de nepotul său, Bryan Seaver, care a transmis vestea într-un mesaj video.
„După ce s-a confruntat cu curaj cu o scurtă luptă împotriva cancerului, Dolly și-a părăsit astăzi viața pământească”, a transmis reprezentantul artistei, potrivit presei americane. Familia nu a precizat ce formă de cancer avea cântăreața.
Moartea lui Dolly Parton vine la doar câteva zile după ce artista vorbise public despre problemele sale de sănătate. Pe 21 august, ea declara că trece printr-o perioadă dificilă și că a început să acorde mai multă atenție unor probleme medicale pe care le neglijase în timp ce avea grijă de soțul ei, Carl Dean.
Parton fusese internată pe 21 august, cu doar patru zile înainte de moarte. În săptămânile precedente, artista anulase sau amânase mai multe apariții publice din cauza stării de sănătate.
La începutul lunii august, ea le spusese fanilor că se confrunta cu amețeli și deshidratare și că medicul său îi recomandase să nu călătorească. Artista urma să fie prezentă la un eveniment organizat la Dollywood, parcul tematic pe care l-a fondat, însă a transmis un mesaj video în locul unei apariții în persoană.
Cu doar câteva zile înainte de moarte, Dolly Parton încerca însă să transmită un mesaj optimist. Ea spunea că, în ciuda problemelor de sănătate, încă lucrează și că are numeroase proiecte pe care își dorește să le ducă la capăt.
Dolly Parton a lăsat în urmă o carieră de aproximativ șapte decenii, în care a devenit una dintre cele mai importante figuri ale muzicii country. A fost cântăreață, compozitoare, actriță, producătoare și antreprenoare.
Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără „Jolene”, „9 to 5” și „I Will Always Love You”, piesă care a devenit un succes mondial și în interpretarea lui Whitney Houston. Parton a scris aproximativ 3.000 de cântece și a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial.
Artista a primit 11 premii Grammy și numeroase alte distincții și a fost inclusă atât în Country Music Hall of Fame, cât și în Rock and Roll Hall of Fame.











