Eros în loc de fotbal. Pentru clujence GALERIE FOTO/ VIDEO

Eros în loc de fotbal. Pentru clujence GALERIE FOTO/ VIDEO
Un public preponderent feminin s-a prezentat joi seara la Sala Polivalentă pentru întâlnirea cu bardul italian, în premieră pe plaiurile someșene. În vecini, pe Cluj Arena, bărbații, mult mai numeroși, vreo 10.000, rezistau ploii la meciul "U" Cluj - Steaua. În final, ambele evenimente au avut de pierdut din cauza unor organizatori neinspirați care le-au programat la aceeași oră.

Cu o jumătate de oră înainte de începerea concertului, în noua sală a Clujului sufla vântul, iar reușita spectacolului părea amenințată de golul din incintă. "Aș fi vrut să îl văd pe Ramazzotti, îmi place muzica italiană, dar prețurile biletelor, între 143 și 385 de lei, mi s-au părut foarte mari. M-am resemnat, voi sta acasă", ne-a mărturisit o tânără cântăreață clujeană.

La debutul programat al concertului, ora 20:00, tot nu era plină sala, dar până la urmă s-au strâns cam 4.000 de oameni, majoritatea femei între 30 și 60 de ani, dornice de o seară de canțonete cântate ca la ele acasă. Unele escortate de soți sau iubiți mai mult cu gândul spre arena de vizavi, către care priveau cu jind de pe terasa sălii, trăgând cu nesaț din țigări.

Nici comercianții aduși la fața locului nu au prea avut de lucru, în asemenea condiții, vânzările fiind mai degrabă modeste. Cu toate acestea, cei prezenți nu au avut ce regreta, chiar dacă Ramazzotti a venit îmbrăcat parcă pentru evenimentul din vecini - trening alb-negru, în concordanță cu conceptul generalizat pe scenă pentru toți membrii trupei. Conexiunile lui Ramazzotti cu sportul rege au ieșit în evidență pe tot parcursul recitalului. Ingredientele serii: sonorizare impecabilă, solouri de chitară și de saxofon, proiecții video ingenioase, jocuri de lumini și lasere, cântărețe-dansatoare. 

Solistul italian a încercat chiar mai multe expresii în română, învățate mai corect sau mai stâlcit, precum "Cluji" și a făcut pe fotograful în mulțime, cu un aparat profesional și escortat de bodyguarzi. De altfel, comunicarea cu publicul este un atu al lui Ramazzotti.

După deschiderea cu "L'ombra del gigante"' nu au lipsit hiturile "Se bastasse una canzone", "Un'altra te", "Cose della vita", "Fuoco nel fuoco", "I Belong to You", dar și piese de pe noul album "Perfetto", lansat în acest turneu. La un moment dat a trecut chiar la munca de jos, cărându-și singur pianul, la propriu, spre marginea scenei. Concertul a durat până după 22:00, iar în final fanii fotbalului și ai muzicii tot s-au amestecat. În drum spre casă. 

Comenteaza