“Fanii lui «U» m-ar omorî dacă le-aş spune că-s fata doctorului Rădulescu”

Tatăl Ioanei Gidro Stanca, decanul Baroului de Avocaţi Cluj, a fost jucător la “U” şi antrenor la CFR, iar bunicul său, Dominic Stanca, un celebru doctor care i-a lăsat moştenire casa, devenită birou de avocatură.

Avocata Ioana Gidro Stanca a rememorat, pentru ZIUA de CLUJ, vremurile când mergea la meciuri de fotbal să vadă echipa antrenată de tatăl ei, doctorul Constantin Rădulescu, al cărui nume îl poartă în prezent stadionul din Gruia. Liceeana Ioana Rădulescu Stanca a fost îndrăgostită de un fotbalist, însă tatăl ei nu a agreat situaţia. Cea care avea să fie aleasă de două ori decan al baroului de avocaţi povesteşte şi cum a dat la Facultatea de Drept, fiind încurajată de colegii de liceu, care îi spuneau că la Medicină ar fi admisă fără niciun efort.

Cum de aţi ales avocatura şi nu medicina, fiind din familie de doctori precum bunicul dumneavoastră, Dominic Stanca, şi tatăl Constantin Rădulescu?
Toţi colegii de clasă ziceau că să nu mă stresez, că oricum intru dacă dau la Facultatea de Medicină. Şi eu le-am spus: "Bun, unde vreţi să dau?". Şi au zis: "la Drept", că erau 20 pe un loc. Bine, n-aş putea să spun că nu mi-a plăcut. Eu cred că mi-ar fi plăcut orice altă meserie pe care aş fi făcut-o, cu excepţia celor la care îţi trebuie un talent special.

Părinţii nu au încercat să vă convingă să daţi la Medicină?
Nu. Mama nu a încercat pentru că pe ea au obligat-o părinţii ei, doctorul Stanca şi cu bunica, să facă Medicina şi ea ar fi vrut la Matematică. Apoi, a regretat toată viaţa.

Avocaţii sunt văzuţi ca oameni plini de bani.
Gândiţi-vă care sunt mijloacele pentru a avea venituri serioase. Eu pot să vă spun că lucrez de 34 de ani, nu fac nimic altceva şi sunt departe de a avea sumele de bani despre care se discută. Muncind serios şi încasând cinstit, pe chitanţă, nu faci avere, în niciun caz.

Dar nici rău nu o duceţi.
Acum depinde ce înţelegi. Dacă lucrez 14-16 ore pe zi, trebuie să-mi permit să mă relaxez. La vârsta mea ce-aş putea face să mă relaxez? Să fac nişte excursii. Am făcut o excursie în America, în 2008, pe care o plătesc şi acum (râde), că am prins perioada de criză şi am intrat pe cardurile de credit. A fost o croazieră în Alaska, cu un vapor mare, de 15 etaje, ca un bloc. Din Alaska am venit în jos spre San Francisco - Los Angeles. În rest, nu am văzut mare lucru. Am fost în Tunisia, Grecia şi Turcia, în vacanţe la mare.

Ceva insule exotice?
Nu. Nu am fost pentru că s-au născut copiii, fiica cea mică în ‘90. Am divorţat în ‘97, mama a murit, n-am avut cu cine să-i las, deci am rămas singură cu doi copii mici. M-am pornit cu ei după ce au mai crescut peste 14 ani. Acum nu prea mai pot merge.

Anul acesta unde călătoriţi?
Am în plan să merg într-un loc să mă relaxez. Excursiile sunt oboseală. Eu merg la Mamaia, îmi place acolo. Indiferent unde am fost, în fiecare vară am ajuns şi la Mamaia.

Se zice că sunteţi de temut în sala de judecată.
De temut... mi se pare nepotrivit cuvântul, cred că mai repede e vorba de meticulozitate, seriozitate. În momentul în care cunoşti dosarul, cunoşti legile, n-ai făcut nicio măgărie, toate susţinerile sunt pe textul de lege, n-ai de ce să-ţi fie frică de niciun alt avocat. Ţi-e teamă când nu eşti sigur pe ce ai făcut sau pe ce ştii. Mai repede trebuie să-ţi fie frică de judecători.

Ce calităţi trebuie să aibă un avocat?
Odată trebuie să ştie drept, asta-i clar. Apoi, ca om, trebuie să fie corect. Avocatura este înţeleasă de multe ori greşit. Tu, ca avocat, n-ai voie să faci ce-ţi spune clientul. Acesta vine şi-ţi dă materia primă şi tu-i spui ce se poate în limitele legii, care nu-ţi dă voie să-l înveţi să păcălească, să facă escrocherii. Să fii tolerant, să înţelegi oamenii, să fii şi un pic psiholog, să ai răbdare, că de multe ori te scoate clientul din minţi.

Tinerii - de ce avocatură şi nu magistrat?

Nu poţi fi judecător la 25 de ani, Toţi ar trebui înainte de a intra în avocatură, să facă zece ani avocatură.

Este mai frumoasă meseria de avocat?

Păi este. Odată ai satisfacţia contactului direct cu omul. În momentul în care l-au ajutat într-o problemă, ai satisfacţie şi o trăieşti odată cu el.

Mergeaţi la meciuri pe când antrena tatăl dumneavoastră?

Mergeam, sigur. Când eram foarte mici, mai mergeam cu mama, după aceea am început să merg singură cu colegele de clasă, mai ales în perioada aceea în care CFR Cluj a fost în "A", în ‘69, anul când am intrat la liceu. Mergeam la meciuri, mă certam, aruncam cu bomboane în cei care îl înjurau pe tata.

V-a plăcut vreun jucător?
Păi, mi-a plăcut toată echipa atunci. Mergeam cu ei şi în deplasare, nu la toate meciurile, şi îi cunoşteam pe toţi. Erau fraţii Bretan, Viorel Dragomir, Adam... Cine mai era? Petru Emil.

Dar ca fată aţi făcut vreo pasiune pentru un jucător?
Nu mă întreba de-astea (râde). A fost, dar nu mă face să-ţi spun acum. Ştii cum e, că au fost şi de-alea de câteva zile, dar şi...

Ceva stabil....
Da, mie mi-a plăcut, poate că a fost până la un punct reciproc, dar tata nu a agreat deloc situaţia.

Cu cine?
Nu-ţi spun, că este în Cluj şi e căsătorit!

Având în vedere că tatăl a jucat şi la "U" Cluj, dumneavoastră ţineţi şi cu "U"?
Sigur că ţin şi cu "U", ar fi culmea. Mie mi se pare că lupta şi ura dintre cele două galerii este o nebunie. E o chestiune de civilizaţie. Fiecare poate să aibă echipa preferată, dar de aici până la a urî cealaltă echipă şi a scrie tot felul de porcării pe ziduri şi a da cu cărămizi în cap e cale lungă.

Dar de unde a apărut această rivalitate?
Nu ştiu, că în perioada aia, ‘69-‘70, erau amândouă în "A" şi existau derby-uri, dar era absolut civilizat. Se juca pe stadionul mare, CFR nu avea stadion. S-a făcut ulterior, prin ‘70 şi ceva. Până atunci au jucat pe acelaşi stadion şi am putut să mă duc liniştită, nu m-a bătut nimeni, nu m-a omorât nimeni. Acum, dacă le-aş spune că-s fata doctorului Rădulescu ălora de la "U", cred că m-ar omorî. Ceea ce se întâmplă acum este incredibil!

Ce vă place în afară de fotbal?
Mi-a plăcut teatrul. Eram toată ziua la teatru, de copil. Acum nici nu mai am chef şi nici nu îmi place ceea ce văd, că nu mai seamănă a teatru. Îmi mai plac creaţia vestimentară, moda.

Ce faceţi în timpul liber?
Mai citesc, mă duc la filme. Îmi plac filmele cu avocaţi în mod deosebit, deşi sunt ireale. Pe de altă parte, îmi dau seama ce am putea face şi noi. Am văzut recent "Lincoln Lawyer", un film bun; mi-a plăcut mult. Mă uit şi la serialul "Soţia perfectă", despre un cabinet de avocatură cu detectivi angajaţi. Aş putea şi eu, dar nu plătesc oamenii astfel de onorarii ca să ai o armată... contabili, topografi, detectivi. Eu am învăţat singură topografie. În timpul liber mă ocup şi de partea de administrare a casei, cumpărături, mai merg la bazin, ies şi în oraş cu copiii. De ziua avocatului am organizat o petrecere cu avocaţii.

Unde mergeţi la shopping, căci sunteţi îmbrăcată tot timpul de firmă?

Vi se pare. Fiind pasionată de chestia asta, aşa stiu să mă îmbrac să pară că-s de firmă (râde) Dar am câteva lucruri. Adevărul este că e diferenţă între lucrurile de firmă şi cele medii. Dacă am dat 200 de euro pe pantofi de firmă îi am de cinci ani, deci se compensează, mai bine iau o dată la câţiva ani, firmele mari cunoscute sunt de calitate. Dar nu am fost niciodată undeva pentru shopping. Îmi iau când merg în excursii

Cum se vede criza financiară din avocatură?

Ne-a afectat şi pe noi pentru că dacă oamenii nu au bani nu mai angajează avocat.

Dar criza a şi generat procese?

A generat procese aşa. Cei care trebuie să încaseze bani, dacă eşti corect cu ei şi le spui ce şanse au, nu mai pornesc procesul pentru că una-i să obţii hotărârea judecătorească prin care e obligat celălalt să-ţi dea banii şi alta este să o poţi pune în aplicare. Dacă e în faliment, degeaba obţii hotărârea

Cât la sută v-a scăzut venitul anual

Cred că jumătate. A scăzut absolut considerabil.

Baroul a organizat un bal mascat de microrevelion. 

Eu fac tot timpul baluri mascate. Şi mama făcea de când eram mică. De ziua mea am fost albină. În fiecare an mă sărbătoresc, căci sunt fericită că pot să mai chefuiesc şi să urc scările de la tribunal.

Ce maşină aveţi?
Sunt şofer de ăla care înjură în trafic. Am un Mercedes B Klasse, pentru care plătesc şi acum.

Constantin Rădulescu a avut ofertă de la echipa naţională

"Tata era şeful secţiei ORL la spitalul CFR şi antrenor, dar la un moment dat nu mai era voie să ai două contracte de muncă, şi atunci avea ceva titlu de consilier şi-l plăteau pe «blat», dar nu erau sume mari. Dacă ar fi antrenor, acum n-ar mai trebui să fac eu avocatură la ce nivel a fost tata.

L-au chemat şi la naţională, dar îşi pierdea postul de la spital şi n-a vrut să renunţe la medicină. Şi în străinătate putea merge, a fost prieten cu Pişti Kovacs, care a fost antrenor la Ajax când au luat toate cupele. Pe recomandarea lui Kovacs se putea duce, bine ar fi făcut. Era pasionat şi de fotbal, şi de medicină. Se spune că a fost medic bun, totuşi cred că fotbalul a fost pe primul loc", a povestit Ioana Gidro Stanca.