Fără bariere. Dans în scaunul cu rotile: “Nu există înălţimi prea mari, ci aripi prea scurte”

La capitolul dans, între sport şi terapie există un singur pas. Mai mult decât atât, dansul poate fi utilizat cu succes ca activitate terapeutică pentru persoanele cu dizabilităţi. După participarea la un congres internaţional de profil, Georgeta, o tânără imobilizată într-un scaun rulant, şi-a propus să aducă dansul cât mai aproape de alte persoane care duc aceeaşi luptă ca şi ea.

Chiar dacă în străinătate, această practică este mult mai dezvoltată, treptat şi persoanele cu dizabilităţi din România vor putea să "guste" din plăcerea dansului. Deşi este ţintuită într-un scaun cu rotile, Georgeta Fîntînaru a fost pasionată de artă încă de mică, iar dansul s-a aflat mereu în atenţia sa. A avut şansa de a participa la ateliere de dans şi proiecte de cercetare internaţionale, iar acum vrea să revoluţioneze modul în care persoanele cu dizabilităţi privesc aceste activităţi şi să aducă dansul mai aproape de toţi cei cu probleme fizice.

„Încă de mică am fost pasionată de latura asta artistică sau înclinaţia spre artă, dar pentru că nu am fost într-un mediu care să favorizeze această latură, atunci a stat undeva mai în umbră. Mi-a plăcut de mică dansul, mi-a plăcut să văd ce pot să fac cu limitele mele, cu corpul meu care nu se mişcă la fel ca al altor oameni", mărturiseşte Georgeta.

Cu timpul, văzând tehnicile aplicate în alte colţuri ale lumii şi însuşindu-şi cunoştinele acumulate în domeniul psihologiei, tânăra şi-a dat seama că dansul poate trece chiar şi la un alt nivel, acela de terapie. Planul Georgetei pentru anul 2016 este plin de speranţă: aceasta îşi propune, ca prin asociaţia pe care o conduce, să reuşească să ducă la bun sfârşit iniţiativa unor workshop-uri de dans dedicate tocmai persoanelor cu diferite dizabilităţi motorii. „La noi în România nu există partea aceasta de terapie prin dans. Ceea ce intenţionez să fac este să adaptez anumite stiluri de dans, în funcţie de funcţionalitatea fizică a persoanelor cu dizabilităţi. Proiectul la care lucrez eu ţine mult şi de terapie, dar şi de dezvoltarea personală, întrucât persoana cu dizabilitate mai mult trăieşte într-un sistem de persoană asistată, nicicum de persoană independentă. Este important ca acest grad de dependenţă să nu treacă dincolo de anumite limite, pe care în momentul în care le accentuezi, laşi în urmă exact ceea ce poate să te ajute să te dezvolţi ca om, atât la nivel personal, cât şi la nivel social. Ceea ce intenţionez să fac este să adaptez anumite stiluri de dans, în funcţie de funcţionalitatea fizică a persoanelor cu dizabilităţi. Acest lucru presupune nu doar muncă alături de aceste persoane, ci şi cu cele fără dizabilitate", precizează ea.

Prima activitate pe care a avut-o a fost în 2013, când, împreună cu alte persoane, a participat la un eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap. Apoi, total neaşteptat, în urmă cu un an, a fost pusă în faţa unei importante oportunităţi, care a determinat-o să înceapă demersurile de a transforma în realitate visul de a aduce dansul mai aproape de persoanele cu dizabilităţi din Cluj. "La sfârşitul lui 2014 am găsit o posibilă bursă de dans contemporan şi am aplicat acolo, fără să mă gândesc că aş putea obţine acea bursă pentru că nu aveau compartiment pentru persoanele cu dizabilitate. Dar, spre surprinderea mea, am fost acceptată şi am fost timp de o lună şi jumătate la Viena. În fiecare zi aveam workshop-uri de dans pe diferite stiluri, a fost foarte frumos, mi-a plăcut deschiderea oamenilor, deschiderea şi din punct de vedere al mentalităţii. Ieşirea aceata chiar m-a motivat, am văzut că se poate", a adăugat ea.

Georgeta mărturiseşte că e nevoie de multă muncă pentru ca persoanele cu dizabilităţi să ajungă să vadă şi să practice dansul ca pe o activitate benefică, ca pe o activitate care îi poate ajuta să se dezvolte. În plus, aceştia trebuie să treacă peste mai multe bariere, atât interioare, cât şi exterioare. Din cauză că au fost ţintuiţi într-un scaun cu rotile, puţini sunt cei care au şansa la o viaţă normală, iar incluziunea în comunitate este de multe ori dificilă. „La noi e mai greu să porneşti pe drumul ăsta pentru că persoana cu dizabilitate deja e obişnuită ca o persoană asistată. Şi atunci, de multe ori, arta nu este tratată ca ceva care îţi aduce un plus un viaţa ta. Că sunt multe alte probleme pe care ei le întâmpină".

Însă experienţa Georgetei din Viena, unde a putut interacţiona cu zeci de dansatori profesionişti şi coregrafi din toată lumea, a ambiţionat-o şi mai mult. „Cred că, văzând limitele abordării dizabilităţii, m-am împins tot mai mult spre lucrurile care în percepţia multora nu funcţionează. Adică, ce pot să fac eu dacă nu îmi pot mişca picioarele? Şi să văd cum conectez eu asta la ceilalţi. Spre exemplu, când am adaptat un anumit dans, le spuneam colegilor care erau pe picioare <<tu faci mişcările cu picioarele în stilul tău şi eu fac cu mâinile în stilul meu>> şi tocmai să existe o conexiune şi să dai un sens mişcărilor astfel încât din exterior să capete o nuanţă, o imagine plăcută. În dans trebuie să trăieşti propriile emoţii, să îţi conştientizezi propriile gânduri, să te apropii de acele părţi ale corpului tău pe care, poate, nu le accepţi", explică ea.

A absolvit două facultăţi şi două masterate, printre care şi psihologia, ştiinţă care a ajutat-o să cunoască comportamentul uman, să se apropie de persoanele din jurul ei, dar şi să descopere tehnicile prin care poate transforma diferite activităţi precum dansul în terapie. „De multe ori, în viaţa de zi cu zi, problema e că tu vezi persoana repectivă din prisma patologică şi acţionezi asupra patologiei, nu asupra non-patologiei. Şi atunci înseamnă că laşi în umbră exact acele resurse pozitive pe care le are şi pe care nu i le dezvolţi. Şi asta face, de fapt, terapia prin artă, prin dans, prin pictură, prin literatură: îţi stimulează creativitatea şi imaginaţia", mărturiseşte Georgeta. Mai exact, terapia prin dans este benefică din punct de vedere mental şi emotiv deoarece creşte încrederea în sine şi stimulează capacitatea intelectuală şi creativitatea şi permite exprimarea unor emoţii greu de redat prin cuvinte. În plus, utilizarea în scop terapeutic a dansului poate aduce beneficii şi din punct de vedere fizic, crescând capacitatea de coordonare şi tonusul muscular.

Dansul favorizeaza consţientizarea şi acceptarea corpului, dar şi a mediului înconjurător, dezvoltă modalităţi de comunicare şi de eliberare, prezentând multiple beneficii pentru sănătatea omului. „Ar fi fain dacă mulţi s-ar gândi că dansul nu este musai să îl dansezi ca un artist. Poţi fi tu propriul tău dansator, pentru că astfel îţi salvezi propriile visuri şi îţi deschizi aripile, pentru că nu există înălţimi prea mari, ci aripi prea scurte", mărturiseşte Georgeta.

În prezent sociolog în domeniul medical, Georgeta Fîntînaru a luptat toată viaţa cu dizabilitatea. În copilărie a folosit numai cârje, însă la vârsta de 18 ani a venit momentul în care a decis că va opta pentru un scaun cu rotile, care să îi ofere „un plus de independenţă", după cum mărturiseşte chiar ea. Nu a ţinut cont de prejudecăţi, de părerile celor din jur sau de reguli nescrise şi a mers întotdeauna pe intuiţie. Nu i-a fost uşor, însă a luptat întotdeauna pentru a obţine ce îşi doreşte. „De regulă, când întâmpinam o dificultate, scopul meu era, de fapt, cunoaşterea mea interioară, să văd cum funcţionează anumite lucruri, să văd de ce reacţionez aşa. Mai mult propriile mele bariere mă împiedică să merg înainte. Şi a merge înainte nu înseamnă numai a urca nişte trepte, ci a urca acele <<trepte>> care mă ajută să evoluez. Din puctul meu de vedere, mai dificil este să intri în contact cu anumite prejudecăţi. Ţin minte când am intrat la facultate, mi-a fost greu să merg. Urcam panta pe Babeş cu cârjele, ţinându-mă de gard, pentru că nu aveam căruciorul în momentele acelea. Era foarte obositor, dar era o oboseală atât de plăcută, că nu mai simţeam că drumul nu este asfaltat sau la facultate sunt numai scări. Este foarte important cum ne uităm la noi şi cum ne uităm la propriile noastre limite", precizează aceasta.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii, trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din țări dezvoltate.