File din istoria Clujului: Dr. Mózes Farkas, conducător al uzinelor Dermata

Dr. Mózes Farkas a fost un personaj semnificativ al vieții economice și publice a Clujului din prima jumătate a secolului 20, fiind cunoscut mai ales din postura de conducător al uzinelor Dermata. Cercetarea vieții sale nu constituie nici pe departe o temă epuizată, iar prezenta lucrare şi se doreşte a fi un semnal în sensul că parcursul vieții lui.

Mózes Farkas merită a fi studiat din cât mai numeroase perspective și acest itinerar trebuie analizat în contextul său istoric. Ceea ce mă leagă de această tematică, în calitate de jurist, este faptul că în prezent desfășurăm o cercetare extrem de interesantă în legătură cu istoria juridică a uzinelor Dermata. Contextul mai larg al acestor cercetări aflate în curs este dat de istoria societăților comerciale din Europa Centrală și de Est. Societatea (comercială) este o persoană juridică. Dar această calitate – personalitatea unei întreprinderi – constituie numai cadrul juridic, scheletul acesteia; inima ei fiind conducerea exercitată de către administratori, iar sufletul, inițiativa antreprenorială. Nu putem însă nega faptul că și forma este purtătoare de semnificație. Dermata, care -şi desfăşoară activitatea şi în prezent, într-o formă limitată (sub denumirea actuală: Clujana), a fost înființată pe vremea Monarhiei Austro-Ungare sub denumirea inițială Frații Renner & Co. Fabrică de Pielărie SA. În cursul secolului 20, această persoană juridică a supraviețuit repetatelor schimbări de imperiu (1918-1920, 1940, 1944), schimbărilor sistemului juridic, ale regimului politic, a supraviețuit procesului de naţionalizare (deconstrucția capitalismului în cadrul experimentului nemilos pentru realizarea utopiei comuniste), a experimentat privatizarea (reanimarea capitalismului), a trecut prin insolvență, adică s-a întâlnit cu toate problemele care se pot imagina în „viața” unei societăți comerciale în spațiul transilvănean și central-est european. Din acest motiv uzina Dermata a constituit modelul principal al cercetării noastre (totodată mulțumită surselor documentare aflate la dispoziție în fondurile arhivistice de la Cluj-Napoca și Budapesta).
În același timp, ca și cercetător al dreptului civil și al istoriei acestuia, am fost fascinat de personalitatea lui Mózes Farkas și tipul de om reprezentat de el: întreprinzătorul cu studii juridice. Întreprinzătorul sau managerul cu pregătire în domeniul dreptului, ca și carieră, în realitate nu este o modalitate extraordinară a valorificării cunoștințelor juridice, ci una relativ des întâlnită. Ceea ce este cu adevărat extraordinary în cazul lui Mózes Farkas este atât anvergura activității sale antreprenoriale, în dezvoltarea întreprinderii Dermata, cât și complexitatea și succesul acestui efort. În cercetările noastre legate, printre altele, de persoana lui Mózes Farkas mai există multiple întrebări rămase neelucidate, dar anumite aspecte cu valențe juridice ale vieții și realizărilor sale merită a fi contemplate.

Formarea întreprinderii Frații Renner & Co. Fabrică de Pielărie SA

Denumirea inițială Frații Renner & Co. Fabrică de Pielărie SA scoate în evidență contribuția familiei Renner, dar istoria reală a companiei, consemnată cu precizie de documentele juridice, este mult mai complexă. Familia Renner este originară din orașul Deggingen, din Germania de astăzi. Johann (János) Renner (1856-1920), cunoscut sub diminutivul Hanzi, a sosit din Baden-Württemberg în Ardeal, la Reghin, unde s-a căsătorit cu fiica unui măcelar (decizie logică din partea unui meșteșugar care se ocupa de tăbăcirea pieilor: legământul conjugal contribuie la aprovizionarea constantă cu piele). Pentru abilul și talentatul Johann Renner, care adusese cu sine cunoștințele profesionale din Germania, piața locală s-a dovedit prea strâmtă, astfel încât a ajuns și la târgurile organizate la Cluj. În anul 1904 a obţinut, la Turda, medalia de aur pentru calitatea superioară a pieilor preparate de el. Cocoșul de pe medalie – cocoșul de aur – a devenit ulterior emblema întreprinderii. Imaginea cocoșului de aur a supraviețuit tuturor schimbărilor de regim și orânduire politico-economică, tuturor furtunile politice care au urmat. Johann Renner a fost convins să se mute la Cluj, unde a deschis o tăbăcărie. Orașul nu avea la vremea respectivă industrii însemnate, aflându-se în activitate numai două fabrici: cea de chibrituri și cea de tutun. A închiriat un imobil pe malul Someșului (asigurându-și astfel apa necesară atelierului), iar în momentul în care imobilul a fost supus executării silite de către creditorii proprietarului, Renner a fost nevoit să-şi utilizeze toate resursele pentru a achiziționa terenul și construcția şi să păstreze locaţia atelierului. Din această perioadă datează relația dintre familiile Renner și Farkas.

Mózes Farkas s-a născut la 14 ianuarie 1881, în oraşul Hust, aflat în Ucraina de astăzi. Și-a absolvit studiile gimnaziale la Gimnaziul Unitarian din Cluj, urmând a dobândi licența în drept la Universitatea Franz Joseph din Cluj. În anul 1907 a devenit avocat. Conform unor surse, József Farkas, fratele mai tânăr al lui Mózes, conducea o cizmărie, astfel încât familia Farkas avea deja legături cu industria pielii. Alte surse îl menționează pe tatăl lor ca fiind șeful cizmăriei. Clarificarea acestei chestiuni ar presupune cercetări suplimentare.

Ideea antreprenorială a fost următoarea: să înființeze în comun o societate comercială, bazată pe cunoștințele profesionale ale familiei Renner. Așa a luat naștere, în 1910, compania Frații Renner & Co. Fabrică de Pielărie, în forma unei societăți în comandită. Comanditații societății, cu mandat conjunct de reprezentare, erau Dezső Hecht, József Farkas, Frigyes Renner, respectiv Emil Renner (ultimii doi fiind fiii lui Johann Renner). Pentru exercitarea semnăturii sociale a firmei era mandatat per procura Mayer Rosenfeld. Comanditarul societății în comandită era „Polgári takarékpénztár részvénytársaság Rt.” [Casa de economii cetățenească Societate pe Acțiuni]. Societatea a dobândit o suprafață de teren în Cluj și sprijin bănesc în forma unor subvenții de stat pentru dezvoltarea industriei. Acestea au fost considerate a fi aporturile patrimoniale ale familiilor Farkas și Hecht, deoarece probabil ei au obținut această finanțare. După un an, în 1911, societatea – aflată deja în comandită simplă – a fost transformată într-o societate pe acțiuni (Frații Renner & Co. Fabrică de Pielărie SA, Brüder Renner et Companie Lederfabrik Actiengesellschaft). Prima clădire semnificativă a fabricii a fost construită în anul 1912, guvernul Ungariei acordând în favoarea întreprinzătorilor, o scutire de sub obligația plății taxelor pe o durată de 10 ani, cu titlu de subvenție pentru stimularea dezvoltării industriei Clujului,. Iniţial, capitalul societății era constituit din 200.000 coroane, împărțit în 400 de acțiuni, fiecare cu o valoare nominală de 500 coroane. Acționarii principali erau familiile Farkas, Renner și Hecht. În timpul așa-numitelor Războaie Balcanice, din anii 1912–1913, au urmărit să obțină afacerea de aprovizionare cu încălțăminte a armatei, dar directorul proaspăt numit al societății, baronul Elemér Bornemissza, nu a reușit să încheie această afacere. În schimb, izbucnirea Primului Război Mondial a adus după sine o creștere uriașă a activității societății, în acest moment Mózes Farkas preluând poziția de director general. Acesta poate fi considerat arhetipul managerului modern.

Conform unei analize externe (realizate în 1924, la solicitarea unei bănci, ca anexă la o documentație de creditare), Mózes Farkas era un conducător excelent, cu pregătire excepțională. Capitalul social al
societății a fost majorat în repetate rânduri, structura acționariatului devenind din ce în ce mai complexă. În urma succesiunii de state, din 1918-1920, Mózes Farkas a reușit să integreze societatea în noile realități politice și sociale. Atunci au fost numiți în consiliul de administraţie al societăţii pe acţiuni, doi politicieni de seamă ai Partidului Național: Alexandru Vaida-Voievod (1872-1950) și juristul, ulterior profesorul universitar, Emil Hațieganu (1878-1959). Dezvoltarea este ilustrată și prin creșterea numărului angajaților. În anul 1918 societatea avea aproape 800 de angajați și acest număr a crescut în continuu: în 1925 erau peste 1200, în 1930 erau 2000, iar în 1938 numărul angajaţilor se ridica la aproape 3000 de persoane. Succesul adaptării la administraţia română este indicat de faptul că s-a reușit transformarea scutirii de taxe – obţinută în 1912, pe o perioadă de 10 ani și urma să expire în în 1922 – într-un sprijin guvernamental român (subvenție de stat). Astfel a fost dobândită o scutire parțială de plata taxelor pe o durată de 30 de ani. (Luând în considerare cifra de afaceri a societății pentru anul 1920, cuantumul acestei subvenții se poate estima la aproximativ 30 de milioane de lei.)

Dacă nu ar fi intervenit naționalizarea, societatea ar fi putut beneficia în continuare de această subvenție până în anul 1952. Este interesant de reținut că Guvernul României a asigurat această subvenție în temeiul Legii (maghiare) nr. III din anul 1907, păstrată în vigoare în Transilvania, care avea ca obiect de reglementare dezvoltarea industriei autohtone. Evident, au existat și oponenți ai acordării subvenției de stat.

De altfel, legalitatea acesteia a şi fost contestată: Legea nr. III din anul 1907 ar fi permis o astfel de subvenție numai pe o durată maximă de 15 ani. Criticii au invocat și faptul că aceste subvenții nici nu erau necesare, având în vedere că societatea era profitabilă; pentru anul 1920, de pildă, declarase un profit de 1.991.644 lei. În rândul obiecțiilor a apărut și aceea conform căreia, în realitate, subvenția ar fi fost destinată acționarilor și nu societății sau muncitorilor.

(sursa: DR. MÓZES FARKAS ȘI UZINA DERMATA, ÎN CONTEXTUL ISTORIEI DREPTULUI. autor: Emőd VERESS (fragment)).