Video Filmul lui Mungiu de la Cannes, realizat în satul de lângă Cluj unde soarele răsare de două ori

Filmul lui Mungiu de la Cannes, realizat în satul de lângă Cluj unde soarele răsare de două ori

Pelicula lui Cristian Mungiu, R.M.N., nominalizată la festivalul de la Cannes, a fost filmată și la Rimetea, aproape de Cluj. Filmările au fost realizate în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2022, în principal în satul Rimetea din județul Alba, dar și în alte localități din Transilvania.

Cel mai recent film de lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, a fost selecționat în competiția oficială a festivalului de la Cannes, care are loc în perioada 17 – 28 mai.

Filmul spune povestea lui Matthias, care în preajma Crăciunului se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto). Matthias încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.

Filmul îi are în rolurile principale pe actorii Marin Grigore și Judith State, iar alte roluri sunt interpretate fie de actori profesioniști precum Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, András Hatházi sau Deák Zoltán, fie de neprofesioniști.

Imaginea a fost realizată de Tudor Vladimir Panduru (Bacalaureat, Malmkrog), scenografia de către Simona Pădurețu (Bacalaureat, Tata Mută Munții), iar montajul de către Mircea Olteanu (După Dealuri, Amintiri din Epoca de Aur).

VEZI SI Satul în care răsare soarele de două ori, la doi pași de Cluj: drumeții la peste 1.000 m, cetate cu panoramă și gulaș

Comenteaza