Fuego, propus cetățean de onoare al Turzii

Fuego, propus cetățean de onoare al Turzii

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Turda se află proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare lui Paul Ciprian Surugiu.

Cristian Matei, primarul oraşului Turda, a oferit primele detalii despre eveniment, la România TV. „Va fi un moment festiv, care se va desfăşura odată cu decernarea titlului de cetăţean de onoare. Fuego nu va susţine un concert, un spectacol, va interpreta câteva cântece, adecvate, care vor fi în ton cu sărbătorile prin care trecem în aceste momente. 

Noi vrem ca Turda să devină un oraş foarte cunoscut, al cărui nume să ajungă pe buzele tuturor europenilor… Avem această minune, Salina Turda, avem proiecte europene prin care vom reface acest castru roman vechi de 2.000 de ani, parcul unde mormântul lui Mihai Viteazul, dar ne mândrim şi cu alţi turdeni care au ajuns prin alte părţi ale lumii şi fac cinste municipiului.

Sunt mândru pentru organizarea acestui eveniment; sunt iniţiatorul proiectului de hotărâre, am o relaţie mai veche, foarte bună, cu Fuego, ne-am întâlnit la zilele oraşului, şi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, aşa că îl primim cu multă plăcere în rândul cetăţenilor de onoare ai oraşului Turda”, a spus Cristian Matei.

„Mulţumesc primăriei şi oficialităţilor care fac acest lucru. Sunt prea emoţionat în momentul ăsta, am aflat şi eu astăzi. Mă voi întoarce acasă, mai ales că acest lucru se va întâmpla în Joia Mare. Este onorant pentru mine, voi merge acasă, voi fi cu familia mea la această gală de premiere.

Mă voi gândi mai ales la tata, ar fi fost fericit, l-am iubit enorm. Eu am adunat în activitatea mea foarte multe evenimente importante, am primit foarte multe premii, titluri, am peste 36 de albume discografice. Toate acestea vor sta în sufletul meu pe viaţă, dar acest moment cu Turda este extrem de emoţionant.

Sunt amintirile copilăriei mele, acolo m-am format, de acolo am plecat pe acest drum al profesiei mele, acolo am cântat prima oară la careul şcolar, la Cântarea României, la Teatrul Aureliu Manea. Sunt momente unice pe care nu poate să mi le ia nimeni”, a spus Paul Surugiu. 

Comenteaza