Google Allo a fost lansat

Google Allo a fost lansat
Google a lansat aplicaţia de mesagerie Allo, dotată cu un sistem de criptare a mesajelor, numeroase stickere şi opţiune pentru grupuri de conversaţie.

Potrivit CNN, aplicaţia are opţiunea de a sugera în conversaţii răspunsuri de bază, folosite de utilizator, în schimb nu sunt disponibile apelurile video şi audio, pentru care utilizatorii pot folosi aplicaţia Duo, lansată în august.

În timpul unui test, Allo a indicat răspunsul „Foarte bine!" la întrebarea „Ce mai faci?". Cu timpul, aplicaţia se va conforma stilului propriu de vorbire al fiecărui individ, utilizând sintagmele folosite în mod special de posesorul telefonului. Printre caracteristicile şi funcţionalităţile Google Allo se numără Smart Reply sau Modul Icognito, relatează mediafax.ro.

Aplicaţia este gratuită, valabilă pentru Android şi iOS şi este gândită să simplifice mesageria pe mobil, dar nu este încă valabilă pentru descărcare.

Comenteaza