„Gyula, vin la tine!". „Haide, te aştept cu pălincă şi cârnaţi" GALERIE FOTO

„Gyula, vin la tine!
Dialogul din titlu e, desigur, imaginar. Gyula este un nume maghiar de persoană, dar şi de oraş. Iar în acest oraş de la graniţa cu România, apa termală, pălinca şi cârnaţii sunt principalele atracţii.

Oraşul Gyula este la doi paşi, geografic vorbind, de graniţa cu România. Incredibil cât de lungi sunt aceşti paşi când vine vorba despre turism. Ungaria nu are mare şi nici vreun munte semeţ, dar a reuşit să valorifice la maximum potenţialul de care dispune. A profitat de fiecare strop cărămiziu de apă termală, şi-a pus sub lumina reflectoarelor tradiţiile şi nu a făcut rabat de la creativitate. 

Anual, maghiari, germani, români şi sârbi merg la Gyula să-şi petreacă zilele libere şi au ce face pentru a se destinde. Numai în 2014, 54.679 de români au ales acest micuţ oraş ca destinaţie de vacanţă sau de weekend. Din acest punct de vedere, conaţionalii noştri sunt în top: dintre străini, doar germanii au fost mai numeroşi pe parcursul anului trecut.

Turiştii sunt aşteptaţi în principal la băile termale. Dacă bunica are reumatism şi merge la tratament, nepotul se poate distra în piscinele cu apă limpede şi pe toboganele acvatice, inclusiv unul - singurul din Ungaria, de altfel - unde pe două secţiuni apa te împinge la deal. Viaţa de turist nu se termină însă la ieşirea din apă. Există un castel complet reconstruit chiar lângă băi, unde domniţe îmbrăcate ca la 1.700 îţi arată sala cavalerilor, închisoarea şi tradiţionalele instrumente de tortură.

Oraşul are un centru aerisit şi cartiere pline de verdeaţă: toate acestea pot fi admirate de la bordul unui trenuleţ. Pentru a admira natura, localnicii te invită să faci o croazieră pe Criş. Un autocar te poate duce la 30 de kilometri distanţă, până la Lokoshaza, unde conacul denumit pompos „Castelul Breda" a fost renovat şi transformat într-o atracţie turistică. Nu pentru colecţiile de artă din interior, destul de modeste, ci pentru proiecţiile excepţionale care au loc seară de seară pe faţada clădirii. Asemenea proiecţii au loc regulat doar în trei locuri din lume, iar unul este Lokoshaza.

Principalele branduri sunt pălinca şi cârnaţii de Gyula, care se găsesc peste tot. Se pot vizita atelierele de producţie, inclusiv cu degustare. V-aţi obişnuit cu barack palinka din Ungaria? La Gyula nu am auzit pomenindu-se de acest sortiment; în schimb, oferta de pălincă de prune, struguri, miere cu nucă sau piersici este extrem de bogată şi îmbietoare pentru cei cu ficatul rezistent. Apoi, o vizită la cofetăria înfiinţată în 1840 (a doua ca vechime din Ungaria), plină de bomboane de ciocolată şi prăjituri, este obligatorie pentru orice călător pasionat de dulciuri. Recunosc că am găsit un sâmbure într-un cheese-cake cu vişine, dar se întâmplă şi la case mai mari.

Pentru români, există şi zone de interes istoric, iar ungurii nu se dau în lături să le promoveze: cazarma în care a slujit, ca ofiţer, Liviu Rebreanu, cartierul românesc unde funcţionează Liceul „Nicolae Bălcescu" şi biserica ortodoxă. De asemenea, e bine de ştiut că Gyula i-a făcut statuie unui român. George Pomuţ (1818 - 1882) a plecat din aceste părţi în Statele Unite, unde a participat la războiul de secesiune, devenind general; a fost numit apoi consul al Americii la Sankt Petersburg şi s-a aflat în echipa care a negociat cumpărarea de către SUA a Alaskăi de la ruşi.

Toate aceste obiective şi multe altele sunt introduse într-o serie de tururi gratuite şi ghidate, care umplu timpul turiştilor şi îi fac să plece încântaţi de la Gyula. Iar eforturile maghiarilor continuă: au în plan construirea unei grădini zoologice şi a unui lac de agrement, pe fonduri europene, care să înconjoare vechea cetate din centrul oraşului.

Ca o concluzie, trebuie spus că este neobişnuit şi surprinzător pentru noi cât de agregate sunt lucrurile aici, din punct de vedere turistic. Gyula le dă oraşelor din România o adevărate lecţie de bună intenţie şi colaborare. Statul şi-a dat mâna cu privaţii, astfel încât să aibă de câştigat toată lumea. Iar fiecare dreaptă ştie exact ce face fiecare stângă. În acest fel relativ simplu, Gyula a ajuns - plecând doar de la apa sa termală şi de la ruinele unui castel - în topul destinaţiilor turistice ale Europei de Est.

 

Comenteaza