Foto Instantanee ale Războiului Mondial, la Cluj, 1914 - 1915: ''Nimic însă nu înfiora mai mult decât moartea''

Ca un trăsnet ivit din senin, războiul a pus în 1914 stăpânire peste Europa. Clujul a intrat cu mai mult sau mai puțin entuziasm în luptă prin oamenii săi. Din garnizoana de pe Cetățuie ostașii armatei imperiale porneau spre câmpurile de bătălie din Serbia sau Galiția. Orașul rămânea în urma lor ca o amintire caldă. Îmbrățișările prietenilor, soților, mamelor, copiilor rămași acasă, poate o petrecere de adio, rămâneau o amintire dintr-un timp îndepărtat. Cei care au avut norocul să se întoarcă vor găsi o altă lume, deși reperele fundamentale ale urbei rămâneau martorii lumii care a fost.

Șansa a făcut ca orașul să nu cunoască direct ororile războiului, dar viața oamenilor avea să se schimbe. La început rechizițiile, apoi scumpetea sau lipsa unor bunuri, altă dată obișnuite în prăvălii. Apoi primii răniți veniți în spitale, unele dintre ele improvizate, de exemplu în Casa Învățătorului, sau în cantine studențești. În gara clujeană apăreau primii prizoniei. Prin oraș uniformele militare erau tot mai prezente, ceremoniile marțiale deveniseră ceva obișnuit, odată cu ziarele de propagandă și veștile eroice de pe front.

Nimic însă nu înfiora mai mult decât moartea. Uneori, moartea unei personalități venerabile, precum cea a lui Horváth Ignác la 102 ani prevestea sfârșitul unei ere.

Dar poate cea mai cumplită veste era moartea. Cei rămași acasă așteptau cu înfrigurare scrisori de la cei plecați la oaste, dar uneori vestea funestă venea ca un fulger ce oprea inimile, năruia speranțele și visele. Așa s-a întâmplat cu artistul clujean, chiar dacă prin adopție, Csapó Jenö. Era una din vedetele teatrului clujean. Spectatorii îi îndrăgeau glasul, chipul său zâmbitor. Era căsătorit cu Elza Báthory', și ea artistă clujeană, împreună aveau un copil. La început, a fost un zvon, după care o confirmare dureroasă. Oficialitățile au înmânat familiei și directorului teatrului câteva scrisori netrimise, verigheta, ceasul și fotografia copilei și a soției. Parcă își profețise moartea. Simțea că se afla undeva la frontiera dintre viață și moarte. Undeva la liziera unei păduri a rătăcit el sau un glonț, drumul ducându-l pe calea fără de întoarcere.

Într-o seară de decembrie, pe porțile teatrului deasupra cărora era arborat un steag negru, clujenii veneau să vadă opereta lui Kálmán "Az obsitos", în care rolul principal, al unui soldat venit dintr-un război, și care se dă drept altcineva pentru a nu da vestea morții persoanei așteptate familiei, își ia rolul fratelui dispărut de multă vreme. Ceea ce îl va trăda va fi dragostea pentru "sora" sa. De data aceasta rolul lui Csapó era jucat de un alt artist. Publicul plângea. Războiul era doar la început iar epoca aceea / pe sfârșite.
Acestea sunt instantaneele războiului în Clujul de acum veac și ceva.
 

Sursa: vechiul Cluj.