Interpolul la ceas aniversar. 100 de ani de la înființarea organizației

Interpolul la ceas aniversar. 100 de ani de la înființarea organizației
| Foto: tang90246 - Depositphotos.com

Organizaţia internaţională de poliţie criminală este o structură interguvernamentală ce reuneşte 195 de state, ajutând structurile de poliţie din statele membre ale organizaţiei în ce priveşte rezolvarea cazurilor naţionale sau a anchetelor internaţionale, conform https://www.interpol.int.

Cooperarea internaţională a structurilor de poliţie oferă acces rapid la schimb de date şi metodologii asupra unor cazuri sau persoane aflate sub anchete ale structurilor de poliţie, precum şi sprijin tehnic şi operaţional necesar.

Secretariatul general coordonează zilnic activităţi pentru a lupta împotriva unui spectru larg de infracţiuni. Este condus de un secretar general, ajutat de funcţionari civili şi de poliţie, găzduiţi de sediul secretariatului general de la Lyon, beneficiind de un centru global de inovare la Singapore şi de birouri în diferite regiuni ale lumii, indică https://www.interpol.int/.

În fiecare ţară, există un Birou centru naţional Interpol care asigură punctul central de legătură cu secretariatul general şi cu alte birouri naţionale. Acest birou este condus, de obicei, de oficiali din poliţie şi se regăseşte în ministerul responsabil cu acţiunea de poliţie din statul respectiv. Adunarea generală a Interpol este organismul de decizie şi reuneşte anual reprezentanţii tuturor statelor pentru luarea deciziilor.


Birourile naţionale Interpol din statele organizaţiei sunt conectate printr-un sistem de sateliţi pentru asigurarea fluxului de date şi informaţii în materie. Secretariatul general oferă o gamă largă de suport în expertiza poliţienească şi în acţiuni de anchetă. Sunt gestionate pentru uzul propriu 19 baze de date cu informaţii despre autori şi infracţiuni, datele fiind accesibile permanent statelor membre. Se oferă, de asemenea, pregătire de specialitate angajaţilor din structurile de poliţie naţională.

Organizaţia Interpol a fost creată la 7 septembrie 1923. Ideea acestui demers de concretizare a unei asftel de organizaţii a apărut cu prilejul lucrărilor congresului internaţional de poliţie desfăşurat la Monaco în aprilie 1914. La invitaţia prinţului Albert I de Monaco, avocaţi şi oficiali ai unor structuri de poliţie din 24 de state au discutat despre cooperarea la nivel internaţional în ce priveşte rezolvarea anchetelor de crime, asupra aspectelor privind tehnicile de identificare şi privind modalităţile de extrădare. Reuniunea a fost un real succes, însă planurile de configurare a unei astfel de structuri specializate au fost amânate pe fondul declanşării operaţiunilor Primului Război Mondial. După încheierea primei conflagraţii mondiale, planul a fost readus în discuţie de dr. Johannes Schober, preşedintele poliţiei din Viena. Acesta a propus organizarea celui de-al doilea congres internaţional de poliţie, la Viena, în anul 1923. La acest eveniment au luat parte reprezentanţi ai structurilor de poliţie din 20 de state, potrivit site-ului oficial al organizaţiei https://www.interpol.int/. Statele participante la lucrările congresului au fost: Austria, Cehoslovacia, Danemarca, Egipt, Elveţia, Fiume, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Japonia, Letonia, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ţările de Jos, Ungaria.

În data de 7 septembrie 1923 s-a hotărât înfiinţarea Comisiei internaţionale de poliţie criminală (ICPC), cu rolul principal de furnizare de asistenţă reciprocă între diferitele state. Obiectivele asumate vizau: posibilitatea de contactare directă a organismelor de poliţie naţională, limbi comune de lucru, crearea birourilor dedicate monedelor, cecurilor şi paşapoartelor contrafăcute, tehnicile şi registrele de amprentare.

Austria a pus la dispoziţie posibilitatea găzduirii sediului central al organizaţiei, Johannes Schober a fost primul preşedinte al Comitetului executiv, iar secretar general a fost desemnat avocatul şi şeful poliţiei federale austriece Oskar Dressler.

Johannes Schober, primul preşedinte al Comitetului executiv al Interpol.

În anul 1956, ICPC a devenit Interpol, prilej cu care a fost adoptat documentul modernizat de funcţionare al organizaţiei. Din punct de vedere financiar, a devenit autonomă prin strângerea de fonduri de la statele membre şi beneficiind şi de investiţii financiare.

Prin desfăşurarea activităţii specifice, timp de un secol Interpol a devenit una dintre cele mai cunoscute organizaţii pe plan internaţional. Schimbul de date este impresionant între organizaţie şi statele membre, pe diferite anchete, în medie fiind vorba despre căutări în bazele de date ale Interpol de peste 20 de milioane de ori pe zi, circa 250 de interogări de date pe secundă.

De asemenea, în decursul anului, secretariatul general al Interpol şi statele membre ale organizaţiei găzduiesc evenimente şi lansează activităţi de marcare a centenarului acestei organizaţii, care vor culmina la Viena cu desfăşurarea celei de-a 91-a Adunări generale la care participă cele 195 de state. În 2023, este pentru prima dată când se celebrează la nivel internaţional Ziua internaţională de cooperare a poliţiei, sub auspiciile ONU, la 7 septembrie, ziua în care a fost înfiinţată organizaţia. Această zi a fost adoptată cu prilejul Adunării Generale a ONU din decembrie 2022, conform https://www.interpol.int/

Secretarul general al organizaţiei supervizează activităţile curente şi asigură implementarea deciziilor Adunării generale şi ale Comitetului executiv. Secretarul general este propus de Comitetul executiv şi este numit de Adunarea generală pentru o perioadă de cinci ani, mandatul său poate fi reînnoit o singură dată. Rolul acestuia este definit potrivit prevederilor articolelor 28-30 din Constituţia Interpol. În prezent, această funcţie este deţinută de Jurgen Stock din Germania, care a fost numit la sesiunea Adunării generale de la Monaco, din noiembrie 2014, şi apoi reconfirmat în funcţie, în 2019, pentru un nou mandat de cinci ani, cu prilejul sesiunii Adunării generale a organizaţiei desfăşurată în Chile, conform https://www.interpol.int/.

Comenteaza