Jim Carrey, dat în judecată pentru ucidere din culpă după sinuciderea fostei iubite

Jim Carrey, dat în judecată pentru ucidere din culpă după sinuciderea fostei iubite
Cathriona White, în vârstă de 30 de ani, artistă de makeup de origine irlandeză, a fost găsit moartă în apartamentul ei din Los Angeles, în septembrie 2015, după o aparentă sinucidere.

Potrivit Reuters, procesul intentat de fostul soţ al lui White, Mark Burton, la Curtea Superioară din Los Angeles, îl acuză pe Carrey, în vârstă de 54 de ani, "că a folosit averea lui imensă şi statutul de celebritate pentru a obţine în mod ilegal şi a distribui substanţe ce provoacă dependenţă şi, care s-au dovedit, în acest caz, letale, substanţe care trebuie eliberate sub control medical."

Burton a pretins că cunoscutul actor a obţinut medicamentele ce se eliberează cu prescripţie medicală Percocet, Ambien si Propranololul sub numele de "Arthur Regele" şi i le-a dat Cathrionei White, chiar dacă ştia că era "predispusă la depresie" şi că "a încercat anterior să-şi ia viaţa", relatează mediafax.ro.

Mark Burton mai susţine că Jim Carrey a făcut "un efort de a acoperi comportamentul şi complicitatea la moartea ei", spunând că White se poate să fi luat medicamentele de la el fără ştirea sa.

"Nu voi tolera această încercare crudă de a ne exploata pe mine şi pe femeia pe care am iubit-o. Necazurile lui Cat s-au născut cu mult timp înainte să o fi cunoscut, iar sfârşitul ei tragic a fost dincolo de posibilitatea controlului altcuiva. Eu ​​chiar sper că într-o bună zi, oamenii vor nu mai încerca să profite de pe urma acestei tragedii şi să o lase să se odihnească în pace.", a replicat Jim Carrey.

Comenteaza