Foto La nunta lui George Simion se intră cu brăţară, la ca UNTOLD

Liderul AUR, George Simion, se căsătoreşte cu frumoasa Ilinca astăzi, într-o comună din județul Vâlcea, la care se așteaptă să participe peste 10.000 de persoane. Acesta a transmis live, pe Facebook ceremonia religioasă oficiată de un sobor de preoţi. 

Mirele şi mireasa au luat parte dis de dimineaţă la mai multe obiceiuri de nuntă tradiţionale. "Am avut o mare bucurie să descoperim obiceiurile de nuntă la români, unele uitate", a tranmis Simion. 

Liderul AUR aşteaptă la ”serbarea câmpenească” ce va ţine loc de nuntă, peste 10.000 de invitaţi care s-au înscris dinainte pe listă şi au primit brăţări pentru acces. "Cei care s-au înscris deja, vă rugăm să ridicați brățările până duminică pentru a vă ușura accesul în zona nunții noastre", a transmis Simion în urmă cu  câteva zile pe Facebook. 

"Vom avea o brăţară pe care o primeşte toată lumea care se înregistrează, o brăţară de acces, cum se procedează la toate evenimentele", a spus George Simion la Antena 3. "Naşii şi rudele apropiate o să se ocupe de sarmale şi de masa nuntaşilor. Vom avea sarmale şi grătar", a adăugat mirele. 

Sursa foto: Captura video - George Simion Facebook

Comenteaza