Lecţie de patriotism şi curaj: "Era o onoare să te duci în război"

Lecţie de patriotism şi curaj:
La parada militară de 1 decembrie din acest an au fost prezenţi, pe lângă oficialităţi, cadre militare şi simpli clujeni, şi o parte dintre veteranii care au luptat pentru ţara noastră în cel de-Al Doilea Război Mondial. Aceştia ascund cele mai interesante poveşti şi lecţii de patriotism pe care le-am aflat şi noi.

Pe generalul de brigadă Constantin Mancaş cel de-Al Doilea Război Mondial l-a prins în Moldova, la o vârstă fragedă. A fost nevoit ca de la 14 ani să se maturizeze forţat şi să se pregătească în armată pentru a înfrunta războiul. Modest din fire, nu doreşte să fie o victimă căreia i s-au furat cei mai frumoşi ani din viaţă, ci atunci când se gândeşte la război, se gândeşte la numărul mare de oameni care şi-au pierdut viaţa şi la cei disperaţi care nu ştiau încotro să se refugieze.

"Atunci era o problemă, fiindcă nu trecuseră decât 20 de ani de când se mărise şi ţara noastră, era România Mare. Era o problemă mai ales pentru cei din provincie, pentru că provinciile au fost ocupate în Ardealul de Nord, în Basarabia, în sudul Dobrogei, pentru că oamenii se refugiau de colo în colo pe unde puteau, erau disperaţi şi era o frică de moarte imensă. Eu în 1940 aveam 14 ani şi am luptat în vestul României, după `44. Eram doar un copil, dar făceam pregătire premilitară, că era obligatoriu să facem , iar la 16 ani am fost recrutat în armată, că aşa se făcea la vremea aceea", povesteşte Mancaş.

Lupta în război şi anii petrecuţi mai apoi în cadrul armatei l-au făcut un om mai puternic şi respectat, dar imaginile din război i-au lăsat urme adânci. Nu regretă nimic însă şi este de părere că tot răul a fost spre bine.

„Era bine că era obligatoriu să lupţi în război la acea vreme. Că vroiai, că nu vroiai, trebuia să mergi acolo. Era atunci şi o problemă, că în 1942 dispăruseră multe efective din armată şi din `42 până în `44, până a ajuns războiul pe frontul de la Iaşi, dispăruse multă lume şi era nevoie de oameni să lupte în armată. Se căutau tineri ca să se completeze trupele. La fel, s-au întemeiat multe organizaţii ale tineretului care convingeau tinerii să participe la război şi mulţi s-au înscris pe bază de voluntariat şi au murit tineri în lupte", îşi aminteşte veteranul.

Povesteşte mult despre acea perioadă, dar atunci când vine vorba de oamenii pe care i-a pierdut pentru totdeauna, cuvintele îi sunt înlocuite de lacrimi.

„Am pierdut mulţi, mulţi oameni dragi în timpul războiului, dar cel mai dureros a fost să îmi pierd doi fraţi", reuşeşte să spună scurt, cu glasul stins, Constantin Mancaş. Are nevoie de o pauză de câteva momente, dar se adună şi începe să povestească despre viaţa pe care i-a oferit-o armata după încheierea războiului. Dorind să schimbe nota poveştii, veteranul apelează la simţul umorului.

„Eu nu sunt aşa de bătrân, am 87 de ani. După război am rămas tot în cadrul armatei şi tot ca militar am ajuns şi în Cluj. Am umblat începând din `44 prin toate oraşele ţării şi numai de la 63 de ani m-am stabilit la în Cluj, venit de la Timişoara. Am rămas aici, nu am vrut să mă mai mut. Am avut mai multe funcţiii, că aşa a fost în armată. Începând de la ateliere specializate, specialist în protecţia antichimică şi ultima funcţie a fost pe finanţe şi administraţie înainte să ies la pensie".

Chiar dacă e în rezervă, veteranul de război nu ratează niciodată parada militară care se organizează anual de 1 Decembrie în centrul oraşului. Vede însă lucrurile diferit faţă de majoritatea românilor care ies în Piaţa Avram Iancu pentru a sărbători.

„La 1 Decembrie mulţi sărbătoresc Marea Unire şi văd România ca pe o ţară care acum trăieşte în pace şi linişte. Eu nu o văd aşa, nu văd o linişte, nu văd claritate, e un haos. În rest ies la paradă, ies la artificii, cred că mi-a rămas spiritul patriotic încă de când am plecat pe front. Tinerii de azi nu mai sunt patrioţi, chiar dacă se dau patrioţi. Sunt numa` vorbe, nu şi fapte. Nu mai sunt cum eram noi. Noi ştiam că mergem în război şi o să mai venim sau nu o să mai venim înapoi, dar era o onoare să te duci în război, să te sacrifici pentru ţară, nici nu se punea problema. Şi încă mergeam aşa curajoşi şi motivaţi, că ştiam că luptăm pentru ţară şi chiar dacă supravieţuiai sau nu supravieţuiai, noi mergeam să ne facem datoria faţă de ţară. Nu ştiu câţi dintre tineri ar merge astăzi în război pregătiţi să înfrunte moartea, fără să se gândească la ce lasă în urmă. Nu prea cred că sunt", a încheiat veteranul.

Generalul de brigadă Constantin Mancaş priveşte înapoi fără regrete şi, dacă ar avea din nou 14 ani şi ar fi război, s-ar înrola exact ca în 1941. Semn că a rămas la fel de patriot precum cel care şi-a sacrificat atunci copilăria, să lupte pentru România.

Comenteaza