Leguma care face senzație în curele de slăbire

Leguma care face senzație în curele de slăbire

Topinamburului i se mai spune măr-de-pământ, morcov-porcesc, nap porcesc sau pară-iernatică. Are tuberculii asemănători cu cei ai cartofului, dar cu contur neregulat, precum ghimbirul.

Tuberculii de topinambur conţin o cantitate de până la 20% substanţă uscată, în care se găseşte din belşug un polimer al fructozei numit inulină. Mai conţin fier, calciu, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, siliciu, zinc, proteine, pectine, aminoacizi, vitaminele B1, B2 şi C.

Topinamburul se consumă asemenea cartofului, putând fi prăjit, feliat sub forma de chipsuri sau fiert, asezonat cu alte legume sau folosit în diverse sosuri şi supe. Poate fi consumat şi în stare proaspătă, datorită gustului deosebit de dulce conferit de inulină.

Faima topinamburului ţine de puterea acestuia de a scădea apetitul, fiind ideal în curele alimentare. În cadrul unor cercetări recente, specialiştii germani au constatat că pacienţii care iau topinambur slăbesc cu 40% mai mult decât cei care încearcă alte regimuri. Explicaţia pe care au dat-o pacienţii care luaseră această plantă medicinală a fost simplă: „Nu ne-a mai fost atât de foame!“.

Comenteaza