Foto Librăria Radu Cioflec, azi Librăria Universității

Remus Cioflec a fost vărul scriitorului Romulus Cioflec, doi oameni care s-au înfruptat din cuvânt dar nu au fost în măsură să convingă o lume distantă și distrată.

„Orașul nostru este un centru cultural spre care își îndreaptă ochii întreaga provincie. Pe lângă aceasta, avem numeroși intelectuali și mult tineret venit să se adape la izvoarele de cultură din metropola acestei provincii. Cu toate acestea la Cluj, ca și în alte centre - cred, - se citește foarte puțin. Trebuie să remarc că în acest an «săptămâna cărții» a fost aproape inexistentă. S-a cumpărat mai puțin ca oricând. Și această constatare este cu atât mai tristă cu cât după cum spuneam mai sus, suntem într-un centru universitar și într-un oraș cu mulți intelectuali. Natural, ar fi foarte greu să precizez preferințele publicului cititor redus la o mână de oameni cari frecventează librăriile, căci gusturile variază în așa măsură încât nu aș putea spune cu siguranță cerințele publicului cititor.”

Ai putea spune că aceste cuvinte ar fi fost rostite în zilele noastre de vreun librar nemulțumit de profilul cultural al potențialei sale clientele. Paradoxal, aceste cuvinte au fost rostite de Remus Cioflec în anul 1937, cel care a deținut din 1929 până în 1940 librăria din actualul amplasament al Librăriei Universității. Se pare că am rămas în aceiași paradigmă a consumului redus de carte.

El nu a condus doar librăria ci a avut și o editură care a încercat să promoveze dragostea de carte, autorii românii și mai ales ardeleni. Mulți dintre ei publicând doar foiletoane prin ziare, irosindu-și adesea talentul. În 1936 ziarul Patria arăta că dacă germanii și maghiarii aveau fiecare o editură mare în Transilvania scriitorii ardeleni își iroseau “scrisul in reviste sau in foiletoane, fără a se putea vedea adunați în volum. În lipsa unei edituri românești puternice, s-au manifestat sporadice edituri, pornite de la reviste sau ziare, cari nu pot servi însă complet cauza”. Unul din motive era și lipsa unei clientele substanțiale.

În 1939, în revista Realitatea Ilustrată Remus Cioflec face o caracterizare nu tocmai favorabilă burgheziei românești.

“La Cluj, comerțul de librărie se înglobează în marea problemă a raporturilor dintre noi și minoritățile conlocuitoare. Burghezia maghiară, admirabil consolidată, și mai bine înfrățită cu tradiția îndrăgirii cărții, e o cetitoare asiduă și constantă, pe câtă vreme cartea românească se vinde anevoie, desfăcându-se mai mult cartea didactică, cu anexele ei, rechizitele școlare, apoi cărțile de specialitate, cărțile utile. Numărul celor cari cumpără cartea literară este mult disproporționat față de numărul intelectualilor. Faptul se explică prin aceea că cititorii se recrutează, în majoritate, din rândurile funcționarilor de toate gradele și prin aceea că studențimea, din cauza crizei financiare, tot mai rar își poate permite luxul de a deschide ușa librăriilor”.

Chiar și marea speranță a pieței cărții, respectiv studenții clujeni nu erau tocmai măguliți de caracterizarea librarului:

“Studențimea, acest grup tineresc care ar trebui să caute librăriile nu trece pragul decât în cazuri rare când își procură un manual, care nu-i găsit la vreun anticar. Sunt sigur că mulți dintre studenți după ce au părăsit liceul nu au mai citit o carte și nu mai au ideie de ceea ce mai apare în literatura românească. Lipsește chiar și această simplă curiozitate de a vedea noutățile literare. E un lucru dureros și în aceiași măsură foarte dăunător”.

Remus Cioflec era un membru activ al elitei intelectuale, politice și economice a orașului, membru al Camerei de Comerț și implicat în mișcările de întrajutorare a studenților. În plină criză economică și bancară în trista lună octombrie 1931, Remus Cioflec s-a implicat într-un proiect ambițios de acordare de sprijinire a studenților nevoiași alături de Banca Albina din oraș.

Aceeași revistă Realitatea Ilustrată ne prezintă în câteva cuvinte o librărie modernă pentru acea vreme spunând că librăria “te convinge, de cum îi calci pragul, că este condusă de un specialist. Ea are ultimele noutăți literare, dispune de cel mai mare depozit de imprimate școlare din Ardeal, desface în largă măsură cartea streină și în special cea franceză, face abonamente la tot felul de reviste, are o secție bine asortată de articole pentru birou, fiind în acelaș timp o editură de primul rang pentru cărțile didactice primare”. De abia mai târziu, s-a implicat în tipărirea manualelor universitare. Mai departe revista arăta: “Și cu toate acestea în librăria d-sale găsești tot ce cauți. Publicul este servit prompt, comenzile sunt efectuate în timpul cel mai scurt posibil, tot atâtea lucruri ce fac din această librărie o instituție de prima necesitate. Așezată în centrul Clujului, în colțul cel mai pitoresc și mai frecventat al Pieții Unirii, la numai câțiva pași de Universitate, Librăria «Remus Cioflec» face o excelentă impresie vizitatorului, care poposește în orașul nostru, prin vitrinile ei cari resfață actualitatea prin cele mai estetice aranjamente”.

În altă toamnă tristă, din 1940, Remus Cioflec se vede nevoit să părăsească Clujul, ca urmare a arbitrajului de la Viena, ajungând la București cu un singur geamantan, după cum titra ziarul Rampa. Potrivit acestui ziar el ar fi lăsat la Cluj cea mai vastă librărie românească, și alte imobile, valorând peste 12 milioane de lei. Începea astfel un nou drum, ca în 1929, când din simplu funcționar comercial a devenit patron librar. Remus Cioflec. Sprijin i-a fost și de această dată Banca Albina din Sibiu. Librăria sa de la București era amplasată, ca și cea clujeană la o intersecție pe Calea Victoriei colț cu Bulevardul Elisabeta. Se pare că a profitat oarecum de decretul de românizare a întreprinderilor comerciale, acțiune evident antisemită a noului guvern Antonescu. Dar Cioflec era doar un librar, un editor de carte românească.

Revistele bucureștene lăudau librăria și editura refugiată de la Cluj și remarcau că atunci când se afla la Cluj era un loc de întâlnire a intelectualității clujene. Cu siguranță marii cărturari ai urbei, precum Blaga sau Goga, Sextil Pușcariu sau Emil Racoviță, Dominic Stanca sau Iuliu Hațieganu vor fi trecut pragul acelui izvor de cultură. A fost oare prea puțin? Se pare că da.

Și astăzi multe lucruri sunt valabile față de ceea ce era în urmă cu un veac. Se citește puțin, se vorbește mult. Ne perfecționăm în tot felul de meserii, devenim executanții perfecți ai unui “task” . În librăria lui Cioflec de la Cluj era înțelepciunea istoriei umanității, înțelepciunea celor care au ars scriind și gândind până la epuizare pentru a reliefa ființa și sufletul omenesc.

Remus Cioflec a fost vărul scriitorului Romulus Cioflec, doi oameni care s-au înfruptat din cuvânt dar nu au fost în măsură să convingă o lume distantă și distrată. Berea rece de la terasele clujene dizolva chemarea spre lectură, apoi totul a devenit o migrenă și o sete apăsătoare, în locul minții deschise ce sfidează timpul și spațiu. Omul nou imaginat de lumea aceea era perfecțiunea fizică, românul perfect, frumos și devotat, placid și predictibil, onorabil în minciună și devorator al minciunii convenționale pe care o clama Pamfil Șeicaru.
Clujenii de atunci au ignorat cartea, au ignorat miracolul cuvântului scris. Treceau încet prin centru, bând o cafea la Hotelul New York, distrându-se la varieteurile de la Royal, ori flecărind politica someșană și dâmbovițeană în Piața Unirii. Clujenii au trăit momentul crezând că acea viață va rămâne la fel. Cartea le zâmbea prietenoasă din vitrină, dar era prea sofisticată pentru viața atât de scurtă. În clădirea de lângă librărie, unde ființa cea mai mare bancă clujeană, Casa de Păstrare și Banca de Credit Cluj iar azi funcționează Banca Națională, te ademeneau anunțurile colecturii Gheorghe Stănoiu, cea mai mare loterie a țării, bunăstarea imaginată la cheremul hazardului. Norocul era mai tentant decât cartea. Hazardul însă a învins cuvântul iar lumea se schimba, secundă de secundă. Astăzi prizăm festivaluri sau cel mult cărți de dezvoltare personală iar cartea rămâne încă străină multora dintre noi.