Locația de vacanță la Mediterană unde poți lua 500 de euro amendă dacă ai aceste obiecte interzise asupra ta

Locația de vacanță la Mediterană unde poți lua 500 de euro amendă dacă ai aceste obiecte interzise asupra ta
| Foto: Plaja Capri / sursa - https://positanoboat.tours

Sticlele și alte obiecte din plastic de unică folosință sunt complet interzise într-o locație de vacanță atrăgătoare și pentru turiștii români. Cei care le folosesc riscă amenzi de până la 500 de euro.

Dacă plănuiești o călătorie în Italia în această vară, atunci este important să cunoști regulile. Există o lege mai puțin cunoscută care se aplică atât rezidenților, cât și turiștilor, pe insula italiană Capri din Golful Napoli.

Acolo au fost interzise obiectele din plastic de unică folosință. Insula primește aproximativ 2,7 milioane de turiști pe an, așa că a fost esențial să se reducă impactul acestui turism, scrie Daily Express.

Însă deși interdicția este în vigoare de câțiva ani, experții de la John Mason International Movers spun că adesea aceasta îi ia pe oameni prin surprindere.

Mai exact, în anul 2019, a intrat în vigoare interdicția privind obiectele de plastic de unică folosință, care a interzis pungile, paharele, tacâmurile, sticlele de apă, paiele și chiar bețișoarele pentru cafea. Autoritățile au puterea de a-i amenda pe cei prinși consumând apă dintr-o sticlă de plastic cu până la 500 de euro.

Interdicția se adresează în principal barurilor și restaurantelor, dar majoritatea turiștilor care vizitează Capri sunt excursioniști de o zi, care ajung cu feribotul din Napoli. Sunt șanse mari să aibă cu ei o sticlă de plastic de unică folosință – și astfel ajung să fie amendați.

Comenteaza