Mâncarea românească, în topul celor mai apreciate preparate din lume. Ce delicii culinare savurează străinii în ţara noastră

Mâncarea românească, în topul celor mai apreciate preparate din lume. Ce delicii culinare savurează străinii în ţara noastră
| Foto: https://bucatarialuiradu.co.uk/

Pe lângă peisajele pitoreşti, mâncarea tradițională autohtonă se numără printre motivele pentru care mulți străini ne vizitează țara.

Recent, zece preparate tradiționale românești au fost incluse într-un top internațional al celor mai delicioase mâncăruri din lume. Pe lista celor de la Taste Atlas, una dintre cele mai prestigioase publicații de gastronomie, se regăsesc bulzul ciobănesc, ciorba rădăuțeană, sarmalele, dar și mititeii.

La polul opus, există și unele mâncăruri pe care turiștii le preferă mai puțin. Preparatele românești cel mai puțin apreciate de turiștii străini sunt în general cele pe baza de pește, precum papricașul de pește, ciorba sau chiftelele. În schimb, aperitivele românești le lasă gura apa, în special salata de icre, salata de vinete sau fasolea bătută.

Recent ciorba rădăuțeană, un brand al Bucovinei, a împlinit 41 de ani. Această ciorbă recent plasată de Taste Atlas în clasamentul celor mai bune 100 supe din întreaga lume, pe locul 12.

Cornelia Dumitrescu, maestru bucătar, un om simplu care a excelat în meseria sa, un om care a reușit să creeze un brand și să promoveze Bucovina peste tot în lume, cu ciorba rădăuţeană, scrie informatia.ro. Creatoarea rețetei gătește de o viață la Restaurantul Național din Rădăuți, unde vin oameni din toată țara și din străinătate să savureze ciorba rădăuțeană… la ea acasă și să ceară rețeta originală.

Cu modestie, la 78 de ani ai săi, după 60 de ani de gătit, Cornelia Dumitrescu ne spune că nu a crezut vreodată că ciorba ei va deveni atât de faimoasă și mărturisește că mai are rețete proprii dar nici una nu e atât de faimoasă. A inventat rețeta, așa, în joacă mai mult, după ce soțul a rugat-o să facă o supă cu piept de curcan, pentru că aveau în curte mulți curcani, și nu a ezitat apoi să o introducă în meniul restaurantului unde a lucrat o viață.

Comenteaza