Mărţişoarele hand-made sunt cele mai căutate în acest an VIDEO

Mărţişoarele hand-made sunt cele mai căutate în acest an VIDEO
În prag de primăvară, pieţele şi străzile din oraş au fost luate cu asalt de comercianţi. Piaţa Unirii e împrejmuită de meşteri populari care au scos la vânzare mărţişoare făcute, spun aceştia, cu suflet. Dacă până în urmă cu câţiva ani mărţişoarele erau doar obiecte simbolice, care vesteau primăvara, ele au devenit între timp adevărate afaceri pentru cei mai ingenioşi dintre producători.

Acum nu mai sunt la modă mărţişoarele în formă de hornar sau ghiocel. Punguţa cu doi bani, mărţişorul cu răvaş sau măştile pictate sunt cele mai căutate mărţişoare în 2014.

Treptat, oamenii au renunţat să mai cumpere kitschuri, spun meşterii populari care au început să confecţioneze mărţişoare în urmă cu câteva luni, ca să le scoată acum la vânzare. Acest domn lucrează împreună cu soţia sa. Au câteva mii de mărţişoare, croşetate, pictate manual sau turnate în ceramică. Preţurile încep de la 3 lei şi ajung până la 10 lei.

Pentru comercianţi, astăzi este ziua cea mai plină. În Cluj Napoca, Piaţa Unirii a fost rezervată exclusiv meşterilor populari care pot să îşi vândă acolo mărţişoarele. Ceilalţi comercianţi, care care nu au mărţişoare lucrate manual, îşi comercializează marfa pe străzile din cartiere şi în Piaţa Muzeului.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Ersek Lorant

Comenteaza