Numeri multe oi până când adormi și te trezești ca și cum nu ai fi pus geană pe geană? Ce alimente ar trebui să consumi seara
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Feb 2021, 23:20
- Life
- Ascultă știrea
Este foarte important să avem un somn odihnitor și să dormim măcar 7 ore pe noapte. În caz contrar, organismul slăbește și există riscul apariției unor afecțiuni cronice.
Poate cea mai simplă schimbare în bine pe care o putem face pentru un somn de calitate este alimentația. Există destule mâncăruri și băuturi care pot să ne ajute să ne relaxăm după stresul de peste zi:
1. Migdalele - sunt, în mod natural, o sursă bună de melatonină. Melatonina este substanța responsabilă pentru echilibrarea ritmului circadian. De asemenea, migdalele conțin zinc, un mineral esențial pentru un somn liniștitor.
2. Ceaiul de mușețel - conține antioxidanți ce relaxează organismul, preucum apigenina. Aceasta are rolul de a stimula unii receptori ai creierului, inducând starea de somnolență. De asemenea, mușetelul poate reduce insomnia și îmbunătățește calitatea generală a odihnei.
3. Kiwi - efectele benefice asupra odihnei sunt asociate cu serotonina. Aceasta este o substanță chimică ce ajută la reglarea ciclului de somn. De asemenea, pe lângă conținutul de serotonină, kiwi este bogat în antioxidanți care au efecte benefice asupra odihnei.
4. Pește gras - Somonul, tonul, păstrăvul și macroul au un efect pozitiv asupra ciclului de somn. Atât grăsimile sănătoase (omega-3), cât și vitamina D au proprietăți esențiale pentru îmbunătățirea somnului și relaxării.
5. Orezul alb – alimentele care au un indice glicemic ridicat, precum orezul alb, pot influența în mod pozitiv calitatea somnului, dacă sunt consumate cu aproximativ o oră înainte de culcare. De asemenea, orezul poate prelungi durata de odihnă, fiind un aliment esențial pentru persoanele care se confruntă cu problemele legate de somn.
(articol preluat de pe doctorulzilei.ro)


