O pierdere grea pentru medicina clujeană: un profesor și medic excepțional s-a stins din viață

O pierdere grea pentru medicina clujeană: un profesor și medic excepțional s-a stins din viață

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat cu profundă tristețe trecerea în neființă a profesorului doctor Lucian Mihai Rusu, unul dintre cei mai apreciați cadre didactice ai instituției.

Absolvent strălucit al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, profesorul Rusu și-a dedicat întreaga carieră Clinicii Medicale II și disciplinei Semiologie, pe care a coordonat-o în perioada 2004–2012. A contribuit la formarea profesională a numeroase generații de studenți, fiind cunoscut pentru rigoarea, claritatea și respectul său față de actul medical.

Activitatea științifică a profesorului Rusu include aproximativ 80 de lucrări publicate integral, precum și participarea la elaborarea mai multor cărți și manuale de specialitate. Domeniile sale de interes au vizat cercetări privind imunitatea celulară în diabetul zaharat și complicațiile acestuia, imunitatea celulară în neoplasmul bronșic și sarcoidoza gangliopulmonară, afectarea cardiacă în diabetul zaharat și rolul magneziului în patologia cardiacă și diabetică.

A fost medic primar în medicină internă și cardiologie, șef de secție la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și membru al Consiliului Facultății de Medicină, implicându-se activ și în viața administrativă a universității.

O pierdere grea pentru medicina clujeană: un profesor și medic excepțional s-a stins din viață

Dincolo de realizările profesionale, profesorul Rusu a fost apreciat pentru cordialitate, bunătate și umor, lăsând o amprentă puternică asupra colegilor și studenților săi.

Reprezentanții UMF „Iuliu Hațieganu”  au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Odihnească-se în pace.

Comenteaza