Nu de mult timp, turiştilor le este permis accesul în turnul bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca. Turnul de factură neogotică, lipit de latura nordică a bisericii, este cunoscut ca fiind cea mai înaltă turlă de biserică din România. Construit în perioada 1837-1860, turnul actual l-a înlocuit pe cel baroc construit în 1744 şi demolat în 1763, după un cutremur.
Catedrala Stephansdom din Viena datează din 1147 şi are două turnuri pe faţada principală şi alte două turnuri laterale inegale. Turnul sudic se numeşte Hochturn şi este cel mai înalt, iar turnul nordic poartă denumirea de Pummerin de la celebrul clopot de 20 de tone realizat din 100 de ghiulele capturate de la turci în urma asediului eşuat asupra Vienei din 1683. Clopotul este folosit doar la ocazii speciale. Ambele turnuri laterale sunt accesibile turiştilor, în turnul sudic trebuie să urci cele 343 de trepte în timp ce în turnul nordic accesul se face atât prin intermediul treptelor cât şi prin intermediul unui lift.
La Viena, preţul unui bilet ce asigură accesul în turn este de 3,5 euro/ adult pentru turnul sudic şi 4,5 euro/ adult pentru turnul nordic. Comparativ, la Cluj, un adult plăteşte doar 5 lei pentru a urca în turnul bisericii. Desigur şi condiţiile sunt diferite. La Cluj, odată cu biletul de intrare primeşti şi un număr de telefon al singurei persoane ce răspunde atât de turn cât şi de magazinul cu articole bisericeşti de la intrare. Acesta face naveta între magazin şi turn, de câte ori un grup de turişti vrea să urce. Închide uşa în urma lor şi când turiştii coboară este sunat să deschidă.
Aventură vs. confort
Ascensiunea în turnul bisericii clujene este o adevărată aventură. La început, scara de lemn te duce până la prima platformă, unde te trezeşti în spatele uneia dintre ferestrele cu vitralii. O mulţime de pietre de factură gotică, desprinse din biserică de-a lungul anilor, sunt aruncate de-a valma într-un colţ sau sunt aranjate frumos în suporţi de metal pe un perete. Parcă ai fi în lapidariul unui muzeu - probabil că asta a fost şi intenţia celor care s-au gândit să amenajeje această miniexpoziţie. De pe un panou din 1961 îţi surâd tovărăşeşte 10 bărbaţi „fruntaşi la şantierele de restaurări monumente istorice". Un înger zace pe jos, „pictat" de mizerie de porumbei. De fapt, totul în jur poartă aceste „însemne" ale porumbeilor. Două altare de lemn completează tabloul. De aici, ascensiunea continuă prin intermediul unei scări de lemn, destul de solide. Sunt în total aproximativ 160 de trepte până la platforma unde sunt clopotele. Deşi nu pare o ascensiune periculoasă, existând şi o balustradă, totuşi persistă un sentiment de nesiguranţă în special din cauza porumbeilor care se aud zburând deasupra. La următoarea platformă, alte fragmente de altar. O uşă de lemn întredeschisă dublată de o alta de metal, dă spre podul de deasupra navei centrale a bisericii. Nimic deosebit, doar grinzile ce susţin acoperişul. Un spaţiu nefolosit şi neprimitor.
Platforma care adăposteşte clopotele, patru la număr, având inscripţii în maghiară şi latină, poartă la tot pasul omniprezentele urme lăsate de porumbei, iar pereţii sunt scrijeliţi şi mâzgăliţi cu tot felul de inscripţii, unele devenite deja „istorice" datorită vechimii lor. Aici te poţi plimba printre clopote, le poţi atinge. În schimb la Viena, clopotul Pummerin este protejat de un grilaj, turiştii nu au cum să-l atingă. Desigur, pereţii nu sunt scrijeliţi iar porumbeii... parcă nici n-ar exista. Acolo, totul este curat, bine întreţinut.
Şi platformele ce asigură o panoramă deosebită asupra celor două oraşe sunt diferite. Dacă la Cluj platforma este îngustă, având o lăţime ce variază între 50 centimetri şi un metru, fiind protejată de o balustradă solidă de metal, la Viena platforma este generoasă, protejată de un grilaj ce trece pe deasupra turiştilor. Ai impresia că te afli într-o cuşcă dar sentimentul de siguranţă este deplin.
Panorame superbe
Panorama asupra celor două oraşe este greu de descris în cuvinte. Imaginea asupra oraşului de pe Someş este fantastică. Toate bisericile din zona centrală sunt vizibile, turlele lor zvelte se ridică mult peste celelalte clădiri. Singura parte în care nu vezi clădirile este cea spre Piaţa Unirii, acoperişul bisericii te împiedică să vezi Piaţa Unirii dar şi clădirea ce adăposteşte Librăria Universităţii.
La Viena, oraşul se vede până departe, dincolo de Dunăre. Şi aici se disting turlele bisericilor importante ale oraşului, dar şi blocurile-turn de oţel şi sticlă de la orizont. Chiar şi roata mare din Parcul Prater se distinge la orizont. Şi aici privirea îţi este la un moment dat obturată de acoperişul catedralei, însă motivele geometrice ale ţiglelor şi cromatica acestora constituie o atracţie în sine. Există şi două steme, a Austriei şi a Vienei, realizate din coloritul diferit al ţiglelor. Dacă la Cluj un turist care nu cunoaşte oraşul nu are cum să identifice clădirile pe care le vede, la Viena există în fiecare direcţie câte un panou ce reproduce fidel imaginea pe care turistul o vede, panou pe care sunt trecute denumirile obiectivelor şi înălţimea acestora.
La calitatea aerului, însă, Clujul câştigă detaşat: aerul curat de pe Someş nu se compară cu mirosul neplăcut emanat de caii prinşi la caleştile ce-şi au "parcarea" jos lângă turnul vienez.
În fine, la coborâre, în Viena turiştii pot folosi din nou liftul, care, în câteva minute, îi va duce la nivelul solului. La Cluj însă, la coborâre, te trezeşti în faţa porţii închise şi îţi aduci aminte că trebuie să suni să te descuie. Ai ajuns cu picioarele pe pământ.
Şi soluţia parcărilor diferă
Un alt aspect ce merită semnalat este modul în care cele două oraşe au rezolvat problema parcării. Dacă la Cluj, pe latura nordică a bisericii Sfântul Mihail se găseşte o parcare aglomerată, şi întreaga Piaţă a Unirii pare un uriaş sens giratoriu, la Viena, în jurul catedralei Stephansdom zona este pietonală şi există o parcare subterană. 7
Explicatie foto: Panorama asupra Clujului din turnul Bisericii Sf. Mihail
Panorama asupra Vienei din Pummerin
7
