Piața Unirii fotografie aeriană, anii 1960

Piața Unirii fotografie aeriană, anii 1960

Fotografie: Szabó Tamás @ Transindex.ro.

Actuala Piață a Unirii a constituit miezul orașului medieval Cluj, grupat în jurul Bisericii Sf. Mihail. Zidurile cetății medievale delimitează centrul istoric al orașului. Piața este cea mai mare ca dimensiune (cca. 220m pe 160m) din vechile piețe aflate în centrul și sud-estul Europei. Există piețe de dimensiuni mai mari, dar acestea s-au format mult mai târziu.

Istoric, este cea de-a doua piață a Clujului, după Piața Mică (actuala Piața Muzeului), în Evul Mediu, fiind denumită Piața Mare, spre a fi deosebită de cealaltă piață, Piața Mică. În ultima parte a secolului XIX numele i-a fost schimbat în Piața Principală, denumire care nu a rămas pentru mult timp. În prima parte a secolului XX piața a fost denumită Piața Regele Matia (Mátyas Király tér), după numele lui Matia Corvin. După 1980 piața a fost numită Piața Unirii, nume pe care îl poartă și acum. Între 1952-1980 denumirea i-a fost schimbată în Piața Libertății. Colocvial mai este denumită și Piața Mare sau simplu Centru.

În mijlocul pieței se află Biserica Sf. Mihail și Statuia lui Matia Corvin. Laturile pieței conțin mai multe clădiri celebre: astfel pe latura estică se află Palatul Bánffy, care adăpostește acum Muzeul de Artă și cele 2 clădiri construite în oglindă, de la care pornește strada Iuliu Maniu. Pe latura sudică se află clădirea fostei primării și cea a Băncii Naționale. La colțul sud-vestic se află clădirea Hotelului Continental, ridicată la 1894.

După revoluție, piața a devenit principalul punct financiar-comercial al orașului. Printre mărcile care au închiriat spații în Piața Unirii se numără, Adidas, United Colors of Benetton, Reebok, Outwear, Steillmann. Totodată s-au deschis reprezentanțe ale Băncii Transilvania, Citibank, Alpha Bank, BRD, Bank Leumi.

Piața urmează a fi supusă unui proces de refacere și transformare în zonă pietonală, alături de latura nordică a Bulevardului Eroilor. La data de 29 septembrie 2008 au început lucrările la amenajarea vestigiilor romane din fața Statuii lui Matia Corvin, aceasta reprezentând prima din cele patru faze ale refacerii pieței

Comenteaza