Poveste de week-end: Un american a intrat în Cartea Recordurilor cântând românește VIDEO

Poveste de week-end: Un american a intrat în Cartea Recordurilor cântând românește VIDEO
Se estimează că aproximativ 700 de milioane de persoane au văzut clipul lui Gary Brolsma, realizat pe piesa "Dragostea din tei".
„Vrei să pleci, dar nu mă, nu mă iei, nu mă, nu mă iei / Chipul tău şi dragostea din tei, mi-amintesc de ochii tăi”. Cu siguranţă aţi fredonat măcar o dată refrenul acesta. Dacă aţi fi făcut-o pe YouTube, aţi fi ajuns poate la fel de celebru ca americanul Gary Brolsma, din New Jersey.

În 2004, pe când avea doar 18 ani, Brolsma s-a filmat cu o cameră web dansând pe piesa formaţiei O-Zone. De fapt, dând din mâini şi strâmbându-se, pentru că nu se poate numi chiar dans ceea ce făcea el. A postat apoi imaginile pe internet şi a făcut senzaţie. În mai puţin de trei luni, peste 2.000.000 de persoane văzuseră clipul pe site-ul Newsground.com. Ajuns pe YouTube, acest video simpatic, cu o coloană sonoră în limba română, a strâns până în prezent peste 37 de milioane de vizite! În total însă, specialiştii susţin că filmarea a fost văzută de peste 700 de milioane de persoane, fiind pe locul al doilea în lume, din toate timpurile, ca număr de vizualizări şi intrând în Cartea Recordurilor.

Clipul a devenit o veritabilă locomotivă pentru alte sute de video-uri, toate realizate pe ritmurile trupei O-Zone, care au dezvoltat ceea ce wikipedia numeşte „fenomenul Numa Numa”.

Brolsma a fost invitat la emisiunea lui Jay Leno, „The Tonight Show”, de la NBC, la „Good Morning America”, de la ABC, şi la Best Week Ever, de la VH1.

Profitând de celebritatea sa, americanul şi-a lansat apoi propriul album de muzică, a apărut în reclame şi chiar a jucat într-un episod din serialul NCIS. Ce făcea în film? Evident, cânta „Numa Numa”...


Vedeţi mai jos trei momente "Numa Numa"

Clipul original al lui Brolsma:



Brolsma, în NCIS:



Brolsma a devenit personaj chiar şi în desenul animat South Park:

Comenteaza