Foto Povestea Fabricii de Pensule Cluj-Napoca: de la păr de veveriță și bursuc, la spațiu cultural independent

Originea Fabricii de Pensule a Clujului se află în micul atelier particular aflat pe strada Donath, în cartierul Grigorescu. După ce producția a luat amploare, atelierul a fost transferat în zona industrială, pe strada Barbusse.

În anul 1979, fabrica a fost extinsă, inaugurându-se hale cu o capacitate mai mare de producție, cel care coordona lucrările fiind Ioan Miclăuș, directorul întreprinderii. În perioada de glorie a fabricii, aici lucrau peste 300 de persoane, majoritatea femei, scrie clujwebstory.ro.

Pensulele destinate activităților artistice erau fabricate din păr de veveriță, pămătufurile din păr de bursuc (cele mai căutate) sau din păr de porc, în plus erau fabricate și bidinele pentru zugrăvit.

Activitatea întreprinderii a fost oprită în 2005, iar din 2009 clădirea a găzduit Fabrica de Pensule, un spațiu cultural independent, închis în 2022 după 13 ani de funcționare.

Comenteaza