Reduceri de 35% la vacanţe la târgul deschis vineri la Cluj VIDEO

Reduceri de 35% la vacanţe la târgul deschis vineri la Cluj VIDEO
Un târg de turism s-a deschis vineri în complexul comercial din Floreşti.

Dacă sunteţi în căutarea unei vacanţe de vis, la un preţ rezonabil, trebuie doar să mergeţi la Târgul Touristica. Acesta şi-a deschis porţile vineri, în incinta Polus Center. Timp de trei zile puteţi alege oferte pentru destinaţii de vară deja clasice, Grecia, Turcia, Bulgaria, dar şi pentru locuri exotice, precum Bali, Singapore, Mexic sau Cuba.

A 10-a ediţie a Touristica a început astăzi. Cei peste 70 de expozanţi fac din acesta cel mai mare târg de turism organizat până acum la Cluj. La Polus au venit cele mai importante agenţii, dar şi reprezentanţe turistice din toată România şi Ungaria. Bogdan Ciocian este organizatorul târgului: "Evenimentul este important pentru că aduce reduceri vizitatorilor de până la 35%, pe anumite destinaţii reducerile pot fi suplimentate până la 40%, dacă vă faceţi rezervarea pe loc", spune Ciocian.

Agenţia Z Tour oferă sejururi în locuri la care toată lumea visează. Sofian Zereik, patronul agenţiei: "Există acum vacanţele pentru PaştE şi pentru vară, avem chartere spre Grecia, Egipt şi Antalya, city break-uri de 3-4 nopţi în Europa. Cei care au un buget mai mare pot alege destinaţii exotice ca Republica Dominicană, Mexic, Bali, Singapore, Cuba, mai avem pachete spre Santa Lucia".

Ungaria, Bulgaria, Turcia şi Grecia sunt destinaţiile preferate pentru clujeni, de aceea ofertele spre acestea sunt numeroase. Reprezentantul Alis Holidays, Florin Crişan, explică: "Agenţia de turism are în portofoliu pe partea de tour-operare pachete turistice cu autocar; plecăm din Cluj spre Kusadasi, spre Bulgaria-Albena şi Nisipurile de Aur, spre litoralul românesc spre Venus, iar în Costineşti avem o vilă, proprietatea noastră".

Pentru Kusadasi preturile pachetelor încep de la 223 de euro, iar cele pentru Bulgaria, de la 133 de euro. "Noi, în această vară, avem zboruri din Cluj spre Corfu, o destinaţie nouă - Creta, Rhodos şi chartere de autocar spre Neipori, riviera Olimpului, Thasos şi Halkidiki", spune reprezentantul Christian Tour, Marius Berca.


Reporter: Alin Golban
Operator: Florin Dan

 

Comenteaza