Regal de chitară marca Al Di Meola

Regal de chitară marca Al Di Meola
Celebrul chitarist american a susţinut trei concerte în două zile la Cluj-Napoca.

Chitaristul-legendă Al Di Meola le-a oferit clujenilor trei recitaluri incendiare, alături de grupul de instrumentişti New World Sinfonia. Muzicianul a concertat în faţa a 1.000 de oameni la Teatrul Naţional, iar apoi, în două rânduri, în cadru mai restrâns, în clubul Diesel.

"Vă mulţumesc foarte mult. Va fi o seară foarte foarte frumoasă. Este prima dată când sunt aici şi este una memorabilă. Cânt de mult timp, iar ceea ce vom interpreta acum acoperă mai multe perioade din cariera mea. Ne vom concentra pe melodii din noul CD, care a apărut în acest an, alături de aceşti muzicieni minunaţi (din grupul New World Sinfonia - n. red.)", le-a spus clujenilor celebrul chitarist Al Di Meola în deschiderea concertului pe care l-a avut marţi seară pe scena Teatrului Naţional. La concertul susţinut de muzician alături de grupul de instrumentişti New World Sinfonia au participat 1.000 de persoane.

Sala Naţionalului clujean, care numără peste 900 de locuri, a fost arhiplină, în condiţiile în care preţul biletelor a fost cuprins între 50 şi 300 de lei, în funcţie de poziţionare. Numeroase persoane au asistat în picioare la concert. Muzicianul a interpretat piese proprii, detaliind modul în care au fost compuse unele dintre melodii - de pildă, în autobuz - sau cui i-au fost adresate - cum a fost cazul unei melodii compuse pentru tatăl său. Atât pe parcursul concertului, cât mai ales la final, spectatorii i-au aplaudat entuziaşti pe chitarist şi pe grupul care l-a acompaniat, aceştia oferind un bis. Clujenii au putut achiziţiona din foaierul Teatrului Naţional albumele, pe CD, ale lui Al Di Meola, la preţul de 60 de lei, respectiv un DVD cu o înregistrare live a unui concert sau tricouri personalizate.

De asemenea, cei care au cumpărat fotografii color, de mari dimensiuni, cu chitaristul american, au avut ocazia de a primi din partea acestuia un autograf. Al Di Meola s-a născut în 1954 în New Jersey (SUA), având origine italiană. Chitarist de jazz, jazz-rock şi fusion, el este socotit unul dintre marii tehnicieni ai chitarei şi este comparat cu John McLaughlin, ca tehnică, şi cu Carlos Santana, ca sursă de inspiraţie. El a concertat cu formaţia Chick Corea, dar şi cu Paco de Lucia, Stanley Clark, Ian Hammer, Paul Simon. Cele mai cunoscute albume ale sale, 25 la număr, sunt "Elegant Gypsy" (1971), "Casino" (1978) sau "Splendido Hotel" (1980), iar cel mai recent, "Pursuit of Radical Rhapsody".

Recitalul susţinut de Al Di Meola a fost precedat de un miniconcert ce i-a avut ca protagonişti pe cei trei fraţi Zamfirescu, Stan, Ionuţ şi Georgeta, adică Trio Zamfirescu, apreciat drept cel mai mai bun ansamblu cameral de chitare din ţară. Între melodiile interpretate s-au numărat compoziţii de Georges Bizet, Astor Piazolla sau Paco de Lucia. Cele aproximativ 1.000 de persoane din sală, venite în special pentru concertul lui Al Di Meola, au apreciat prestaţia chitariştilor români. După aplauzele îndelungi ale publicului, Trio Zamfirescu a oferit ca bis celebra melodie "Cancion del mariachi", de pe coloana sonoră a filmului Desperado.

Aplaudat de milionari

Al Di Meola a susţinut marţi seară în Diesel un recital de club, într-un cerc restrâns de spectatori, format mai ales din oameni de afaceri. Recitalul a debutat aproape de miezul nopţii şi a durat până în jurul orei 01:30, fără pauză, deşi Al Di Meola venea după concertul de la Teatrul Naţional şi era uşor răcit. Printre cei care şi-au rezervat mese în primele rânduri s-au numărat vicepreşedinţii grupului EnergoBit, Peter Pal şi Ioan Socea, cotaţi de Top Forbes cu averi cumulate de 70 de milioane de euro, care au venit împreună cu soţiile. Chitaristul american a comunicat permanent cu publicul, şi-a prezentat trupa internaţională, iar la finalul fiecărei piese măiestria celor patru artişti a fost aplaudată îndelung. Acesta a cântat inclusiv piese de pe ultimul său album, "Pursuit of Radical Rhapsody". Un recital marca Al Di Meola a avut loc şi ieri seară în clubul clujean. (D.E.)

 

 

Comenteaza