Roxana Ghiran îşi face cumpărăturile la New York

Managerul hotelului Napoca povesteşte despre cum este să locuieşti în hotel, rochia Valentino perfectă şi răspunsul la întrebarea adresată femeilor fără verighetă.

Roxana Ghiran conduce, alături de tatăl-coleg, unul dintre cele mai mari hoteluri din oraş, Grand Napoca. Când nu administrează unitatea de peste 150 de camere şi evenimente cu sute de invitaţi, face shopping la New York sau se bucură de iarba verde din Făget ori de peisajele din Apuseni.

Cum ai ajuns să conduci Napoca? Tata avea un hotel şi tu trebuia să preiei afacerea sau te-a interesat domeniul?
Când aveam 2 ani şi două luni mama mă înregistra pe casetofon cu ce vorbeam. Şi vorbeam mult. "Cum te cheamă pe tine?", "Roxana Andada Ghiran", "Şi unde stai tu?", "La hotel Sport", răspundeam. Tata a fost hotelier de când eram noi copii. Eram tot timpul la hotel. Când a cumpărat Napoca, veneam mai rar, fiindcă eram la şcoală atunci, dar am ştiut de la început că mie mi-ar plăcea să fac treaba aceasta. Facultatea a fost pe domeniul bănci-burse de valori, dar mie mi-a plăcut segmentul hotelier. Tata avea o cunoştinţă la Bucureşti care făcuse şcoala la Lausanne şi ne tot povestea despre asta. Eu mă uitam pe Internet să văd ce se face acolo, ce se învaţă. Apoi am făcut un master la ei. Cursurile se ţineau la Bucureşti, cu profesorii de acolo, care veneau pe rând în România, pe programa lor, cu examenele date la Lausanne, cu studii de caz acolo.

Nu ai vrut niciodată să rămâi în Elveţia?
Aici e casa mea. Când eşti într-o familie cu un hotel, hotelul e casa ta.

Când a apărut ideea de a vinde hotelul, te-ai gândit ce să faci, dacă să rămâi în domeniu sau nu?
Nu aş vrea să fac altceva.

Ţi-ar plăcea la fel de mult hotelăria dacă ai fi doar manager, fără să ai libertatea pe care ţi-o dă faptul că eşti şi proprietar?
Da. Partea frumoasă la un hotel ţine de evenimente şi de contactul cu oamenii. E frumos că poţi să
cunoşti oameni noi, că apar lucruri neprevăzute. Sunt conferinţe, congrese pe care le organizezi de la "rădăcină". Tu propui ce să se facă, tu propui să îi duci să viziteze altceva, să aibă contact cu partea de tradiţie, de cultură românească. Îţi cade bine când vine cineva şi îţi propune să faci toate evenimentele Julio Iglesias din ţară sau să te ocupi de X Factor la Sibiu, când primeşti un telefon de la cineva care spune că ţi-au ieşit bine evenimentele şi te cheamă şi la altele.

Cum s-a făcut trecerea între generaţii în conducere hotelului? Ai preluat de tot afacerea?
Eu sunt colegă cu tata. Nu ne place să facem lucruri unul fără altul. Nu avem nici un fel de conflict, gândim cam la fel lucrurile.

Nu sunt viziuni diferite?
Tata e un om foarte vizionar, care a mers mult în lume. Dacă îi povesteşti un concept, realizează potenţialul lui. E dispus să încerce abordări noi. Nu ne place să lucrăm separat: dacă unul dintre noi e plecat, nu ia unul decizii până când nu se întoarce celălalt.

Cum s-a luat hotărârea de a demara proiectul de renovare?
Am avut o decizie de luat în momentul în care au apărut nişte investitori care au vrut să cumpere unitatea, la un preţ bun în perioada aceea. Am povestit toţi în familie şi am hotărât că răspunsul e "nu", că vrem să renovăm hotelul şi să îl ducem noi mai departe. A fost o decizie luată cu sufletul, probabil
mai mult decât cu mintea, de nişte hotelieri. Şi mama e implicată în mersul hotelului, chiar dacă s-a mai retras în ultima perioadă.

Cum e să locuieşti în hotel?
Stresant. Vine lumea la 22:00-23:00 noaptea, că are un eveniment, o nuntă peste două săptămâni, îţi vede maşina în parcare şi te sună. Spune că e în hol şi te cheamă să vii. După mai mult timp trebuie să te rupi, să pleci în altă parte şi să ai o rutină normală, ca orice om care se duce acasă, face mâncare, are preocupări casnice.

Nu simţi nevoia să pleci de la lucru?
Plăcerea noastră e să călătorim, dar, din păcate, asta se întâmplă tot mai rar. Stând aici până noaptea
în fiecare zi, înveţi să apreciezi o pădure, un pom. Am fost acum două săptămâni, când nu aveam nici un eveniment, la Făget. Am mers într-o zonă unde nu era nici un om, pe un deal, cu câinii. Mi-am luat o pătură, m-am pus sub un pom şi m-am gândit: ce viaţă bună e aici, sub un pom, fără oameni, fără gălăgie!

Unde îţi place să pleci din Cluj?
Îmi place să merg în ţară, am descoperit de vreo doi ani că avem locuri extraordinare în Apuseni, unde ajungi greu chiar şi cu maşina. Am întâlnit nişte oameni pasionaţi de asta. Am fost la Cetăţile Ponorului, m-a şi apucat plânsul când am văzut ce defrişări sunt acolo. Astfel de ieşiri sunt pentru mine evadări din Cluj.

Care sunt locurile preferate pentru vacanţele mai lungi?
Îmi place să merg în locuri unde se vizitează, nu am răbdare la şezlong. Dacă e pe plajă cineva cu o pălărie uriaşă, cu ochelari şi factor de protecţie 50, sub umbrelă, aceea sunt eu! Mi-a rămas drag anul acesta New York-ul, unde e o nebunie şi o agitaţie incredibilă. A fost frumos probabil şi fiindcă am fost la sora mea, cu două prietene dragi nouă. Eram patru fete la New York. Nu prea îmi place în China, că am fost destul de des.

Ce faci acolo?
Am adus pilote cu puf de lebădă şi prosoape pentru hotel. Am fost de vreo cinci ori. E greu să mănânci mâncarea chinezească, care nu seamănă cu cea "chinezească" de aici, şi faptul că nimeni nu vorbeşte vreo limbă străină. Dacă nu vorbeşti chineză, rişti să mănânci un câine. Acum m-aş duce pe Valea Loirei, să mai văd castelele.

Şi să deguşti vinuri franţuzeşti în podgorii.
Şi vinurile româneşti sunt bune acum. Noi chiar promovăm producţia locală şi învăţăm românii să bea vin bun românesc. Sunt români care cunosc vinuri bune, care merg la degustări, care învaţă să bea vin. Românii beau 2 litri de vin prost în loc să bea două pahare de vin bun. Eu nu sunt băutoare de alcool de felul meu, dar un pahar de vin bun merge.

Ce mai faci când nu aştepţi containere din porturi sau nu organizezi nunţi?
Îmi place să mă joc cu Thor (câinele familiei - n. red.), sunt pasionată de fotografie şi îmi plac albumele, albumele de artă. Am primit de ziua mea un album cu istoria a 150 de ani de modă. Îţi trebuie o masă sau un scăunel lângă tine, altfel nu poţi să îl ţii. E foarte greu.

Eşti pasionată de modă?
Nu sunt o "fashion victim", dar fiindcă sora mea este implicată în modă de atâţia ani, sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în domeniu. Îmi cumpăr şi eu Harper's Bazaar, Vogue şi L'Officiel, când apar noile colecţii. Dacă văd o pereche de pantofi, ştiu de la cine sunt.

De unde îţi faci cumpărăturile?
Anul acesta, din America. Am descoperit, cu prilejul acesta, cât de scumpă e piaţa românească. De când m-am întors de acolo nu îmi vine să îmi iau de aici nici o pereche de pantofi, nici o cămaşă!

Ai branduri preferate, un designer?
Aş vrea să am o rochie roşie de la Valentino, aia da, însă nu am manii de modă. Îmi plac poşetele şi pantofii, dar nu sunt obsedată. Îmi cumpăr o pereche de pantaloni de oriunde dacă îmi place.

Care a fost cel mai frumos cadou de ziua ta?
Am primit foarte multe orhidee, sunt plăcerea mea. Dacă te uiţi la etajul 4, vei vedea în geam o grămadă de orhidee, dar nu sunt decât o parte. Primul lucru pe care îl fac după ce mă trezesc este să văd ce fac florile din grădină. Zilele trecute am avut o oră la dispoziţie şi am fugit până la Cora să cumpăr nişte ghivece şi pământ să le schimb pe unele cu altele, să le leg mai sus.

Ai problema cu pragul de 30 de ani?
Când a venit tortul am schimbat "3"-ul în "2" (aniversarea de 30 de ani a avut loc în această vară - n. red.), râdeau invitaţii de mine. Nu am nici o problemă cu chestia asta, tot ca la 18 ani mă simt. Am fost la "Luminaţie" la Aghireş, locul de unde e tata. Ne întâlneam cu oameni care mă întrebau: "Ai copii? eşti căsătorită?". Pe măsură ce mă întâlneam cu oamenii am "ajuns" să-mi dea 25 de ani, că prea era mare surprinderea lor. Verişoara mea m-a încurajat însă: după 35 de ani nu te mai întreabă nimeni dacă eşti măritată.

Ce planuri ai în acest sens?
Nu sunt căsătorită, nu am copii încă, dar o să am, mai încolo. Deocamdată le facem altora nunţile. Am două prietene suedeze care planifică nunţile noastre de când eram mici şi ştim fiecare detaliu, de la flori la mâncare.

Ţie ce ţi-ai rezervat?
Dacă e să îmi spun eu punctul meu de vedere, mă duc la starea civilă luni, la 8:00, dimineaţa, semnez acolo şi gata. În rochie roşie Valentino şi cu pantofi Louboutin (râde).

Unde ieşi în Cluj?
La orice terasă, dar în cluburi nu prea des. Azi (vineri - n. red.) mă duc în My Way. Am o gaşcă de prieteni cu care mai ies, destul de rar. Şi la Diesel mai merg. Dacă sâmbăta avem nunţi, eu nu ies, şi atunci mai rămâne vineri seara, când nu stau foarte mult, fiindcă a doua zi dimineaţa începe munca. Am fost acum câteva zile în Piaţa Muzeului şi era plin pe terase. Am fost la Taverna. Am constatat că sunt oameni care îşi fac bine treaba.

Care sunt mâncărurile tale preferate?
Cele româneşti. Un meniu ideal include brânză frământată de la Miercurea Sibiului, roşii de la bunica din grădină, cu ceapă de apă de pe Târnava. Apreciez şi bucătăria internaţională. Cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o vreodată a fost în Portugalia. E o recomandare pe care o fac tuturor celor care vor fructe de mare şi peşte.

Ai oameni pe care îi admiri din mediul de afaceri?
Da, Pe Nina Moldovan şi pe Cosmin Sîndean, de la City Plaza, pe Voicu Pâslaru, de la Il Caffe. Îi am la Oradea pe colegii care au deschis Ramada Oradea, am în Bucureşti mai mulţi prieteni dragi, de la Casa Doina, de la Howard Johnson, de la agenţii.

Mergi mult în Bucureşti?
Aveam o perioadă în care mai mergeam; acum nu foarte des. Nici Bucureştiul nu e rău dacă ai prieteni şi dacă ştii unde să mergi. Poate fi ca o vacanţă. Începi dimineaţa la Intercontinental, iei micul dejun, mergi la două-trei magazine, cobori la Howard Johnson, la o cafea, în fiecare loc am prieteni, apoi la Casa Doina la prânz, iar seara ne întâlnim toţi la Hard Rock Cafe, la alt coleg.

Când te întorci din capitală nu ţi se pare că acolo se întâmplă toate?
Într-adevăr, lucrurile în hotelărie şi evenimentele mari se întâmplă la Bucureşti, dar mie îmi place la Cluj. Nu m-aş muta în altă parte, nu am gânduri de emigrare. Păi aşa, hai să fugim toţi din ţară şi ultimul să stingă lumina! Nu asta e soluţia.