Video Selfie Mask, masca personalizată la cabina foto mobilă din Cluj-Napoca, în două minute

Selfie Mask, masca personalizată la cabina foto mobilă din Cluj-Napoca, în două minute

Cât de ușor este să obții o mască cu adevărat unică? Nu ai idee ce cadou să oferi iarna aceasta celor dragi? BW Photo Booth lansează cea mai cool cabină foto mobilă, BW Selfie Mask în centrul comercial VIVO din Cluj-Napoca.

BW Selfie Mask este un concept nou ce îmbină clasicele instantanee cu posibilitatea de a-ți personaliza propria mască. Echipa BW Photo Booth îți lansează trei provocări: să îți printezi pe mască partea inferioară a feței, astfel încât trăsăturile tale să fie vizibile, să optezi pentru un imprimeu prestabilit din colecția pusă la dispoziție de aparat sau să îți personalizezi masca cu o fotografie din propriul tău telefon.

Mergând pe stradă, ni se întâmplă deseori să nu îi mai recunoaștem pe cei din jur. Măștile clasice ne ascund trăsăturile și ne „ajută” să ne pierdem în anonimat. Oricât de fain pare asta la început să-ți capeți în sfârșit „mantia de invizibilitate”, la un moment dat devine frustrant să treci pe lângă cei apropiați fără să realizați măcar… că vă cunoașteți.

Ei bine, cei de la BW Photo Booth au găsit soluția! Cum ar fi să porți o mască fără să-ți ascunzi trăsăturile. Cum ar fi să le arăți celor din jur un zâmbet cald? Ei bine, acum poți să-ți pui fața pe mască, cu ajutorul de nădejde al cabinei foto BW Selfie Mask.

Așa cum sugerează chiar numele, modul de operare este destul de simplu. Selectezi de pe aparat opțiunea Selfie, îți faci o poză care să transmită starea pe care vrei să le-o arăți celor din jur (expresie serioasă, zâmbet, chiar și o strâmbătură amuzantă pentru cei doresc să nu renunțe la acea latură jucăușă), alegi mărimea potrivită pentru masca ta, iar un membru din echipa BW Photo Booth se va ocupa de imprimarea modelului pe mască.

Tot ce rămâne de făcut este să porți masca și să-ți reîntregești chipul sau, de ce nu, să faci schimb de mască cu partenerul/prietenul tău și să faceți câteva poze comice.

Ai găsit o imagine sau un imprimeu preferat pe care ai vrea să-l imprimi pe mască sau pur și simplu îți dorești ca accesoriul devenit obligatoriu să se asorteze perfect cu restul ținutei?

Tot ce trebuie să faci este să te conectezi la aparat și să selectezi o poză din telefonul tău. Poți printa un mesaj, un logo, un peisaj sau chiar un tablou de familie. Singura limită este propria imaginatie și, desigur, arhivele de imagini disponibile online.

Cât durează? Să-ți creezi o mască unică nu este doar simplu, ci și foarte rapid. Echipa BW Photo Booth estimează că-ți va lua doar două minute să obții un accesoriu cool și unic. Un minut destinat fotografiei și unul printării, scrie cluj.com.

Comenteaza