Start la Primăvara Cafenelelor

Start la Primăvara Cafenelelor
Festivalul a început aseară şi timp de o lună va reuni în 15 localuri spectacole de teatru, dans, concerte, expoziţii ori proiecţii de film.

Trupa franceză JFX, compusă din Jef Senegas la pian, Eric Gilles la banjo şi Xavier Bonnery la percuţie, a susţinut ieri în clubul Insomnia o conferinţă de presă. Muzicienii au deschis aseară festivalul "Primăvara Cafenelelor" cu un concert ce era programat să aibă loc în clubul Euphoria Music Hall.

În cadrul conferinţei, francezii şi-au depănat experienţele legate de România. Ei au mărturisit că au susţinut concerte în mai multe oraşe din ţară şi au coordonat ateliere muzicale destinate elevilor români. De asemenea, artiştii de la JFX au făcut parte din juriul unei competiţii în urma căreia câştigătorul a beneficiat de o călătorie în Franţa. Învingătoarea de anul trecut, Teodora Bârla, susţine concerte în fiecare vineri, alături de Liviu Sorescu, chiar în clubul Insomnia.

Festivalul continuă în această seară, de la ora 21:00, în Irish&Music Pub, cu un concert Magica şi Whispering Woods. Mâine, de la ora 21:00, cafeneaua Samsara va găzdui numere de iluzionism cu Magic Mouss, iar duminică, tot de la ora 21:00, în Irish&Music Pub va avea loc spectacolul de teatru "O noapte furtunoasă", susţinut de trupa Arca lui Noe. "Primăvara Cafenelelor" va dura până în 10 aprilie şi va include concerte, spectacole de teatru, proiecţii de film, expoziţii, ateliere şi dezbateri care vor avea loc în 15 cafenele şi baruri din centrul oraşului. Programul evenimentului îl puteţi consulta şi accesând pagina de internet cafeprimavara.blogspot.com.

 

Comenteaza