Cetatea medievală a Clujului s-a format la cumpăna secolelor XI-XII în zona nord-vestică a fortificațiilor cetății romane Napoca, după desprinderea comitatului de mănăstirea benedictină de la Cluj-Mănăștur. Invaziile tătare au distrus această așezare, dar Regele Ștefan V (1257-1259) a colonizat în zonă populații germane care au ridicat o nouă cetate cu o suprafață de aproximativ șapte hectare.
Cetatea ridicată din blocuri de calcar, avea ca limite Canalul Morii, actuala stradă Ferdinand, Str. Memorandumului și zona nordică a Pieței Unirii, precum și Străzile Emil Isac și Paul Chinezu. Fortificația întărită la colțuri cu turnuri de apărare era prevăzută și cu două porți de acces, una spre miazănoapte (Poarta Apei) și cealaltă în zona în care strada Matia Corvin se îngustează.
Ridicarea noilor ziduri de apărare și extinderea orașului din secolul al XV-lea au făcut ca vechea cetate să-și piardă rolul defensiv, astfel că o parte din zid și turnurile au fost demolate treptat. Singurul care a supraviețuit a fost turnul din colțul sud-estic. Acesta a servit ca închisoare a orașului mai bine de șase secole. Aici puteau să fie întemnițați până la douăzeci de deținuți. Fațada a suferit modificări de-a lungul timpului, una dintre cele mai importante fiind cea de la începutul secolului al XIX-lea, când gardianul închisorii, Mihály Kassai a incizat cu ocazia lucrărilor, deasupra intrării o placă din piatră. Mai multe AICI!
