Un ciclon va ajunge în România, jumătate de țară afectată. În restul regiunilor, vremea va fi anormal de caldă

Un ciclon va ajunge în România, jumătate de țară afectată. În restul regiunilor, vremea va fi anormal de caldă

Un ciclon din partea de vest a Europei va pătrunde în țară.

"Masa de aer foarte rece care a adus temperaturile scăzute pe partea de est și pe sud se îndepărtează ușor ușor, se duce spre centrul Asiei și odată cu îndepărtarea acesteia, aerul mai cald dinspre vestul Europei și chiar dinspre sud va veni și va acoperi cea mai mare parte a țării, așa că temperaturile vor fi într-o continuă creștere în această săptămână. Temperaturile vor ajunge la peste 10 grade Celsius, inclusiv în sud și în est, inclusiv în București, vom avea chiar și mai mult soare, de miercuri.

În partea de vest, centru și nord va pătrunde un ciclon care va aduce umiditate dinspre vestul Europei. Temperaturile nu vor scădea mult, dar vor fi ploi. Se termină toamna cu o vreme tipică a acestui sezon, cu vreme potrivită mai ales mijlocului sezonului, nu finalului de sezon.

Așa va începe și iarna, cu vreme, frumoasă, liniștită, în cea mai mare parte a țării”, a declarat Simona Căpșună, meteorologul Digi24.

Comenteaza