Unde merg românii în vacanţă

Unde merg românii în vacanţă

Grecia, Turcia şi Egipt, marea surpriză a sezonului, au fost destinaţiile de vară preferate de români, arată datele unei agenţii de turism din România. 

Preţul mediu al unei vacanţe în Antalya plătit de un român a fost de 650-700 de euro, în vreme ce un sejur în Egipt a costat în medie 550-600 de euro.

“Putem spune că 2018 a fost anul Turciei, iar Antalya a fost cea mai solicitată destinaţie de vacanţă. Potrivit statisticilor oferite de Aeroportul Internaţional Antalya, până la sfârşitul lunii august, peste 10 milioane de turişti din întreaga lume au aterizat aici, cu 25% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aproximativ 145.000 au venit din România”, a declarat directorul general al Christian Tour, Cristian Pandel.

Românii care îşi rezervă din timp vacanţa din vara anului viitor nu se orientează doar către destinaţia Antalya, ci aleg şi pachetele în Grecia. De altfel, şi în acest an, Grecia a condus topul ţărilor alese de români pentru vacanţa mare, cu aproape 80.000 de turişti care au călătorit în această ţară. Două dintre insulele elene intră şi în clasamentul celor mai căutate destinaţii din această vară după Antalya, respectiv Zakynthos şi Creta. Grecia este extrem de căutată datorită diversităţii, atât în ceea ce priveşte peisajele, cât şi în privinţa condiţiilor de cazare şi transport.

Surpriza acestui an este Egiptul, care intră în Topul 3 al ţărilor preferate de români pentru vacanţa de vară. Peste 10.000 de turişti au ales staţiunile egiptene în acest sezon. “Egiptul este alternativa mai ieftină la Turcia. În staţiunile egiptene, turiştii găsesc resorturi foarte bune, în regim all inclusive, iar preţul mediu este mai mic decât cel plătit pentru o vacanţă în Antalya. În plus, turiştii au ocazia să descopere una dintre cele mai vechi civilizaţii, astfel că peste 90% dintre ei aleg şi excursiile opţionale din program precum cele în Valea Regilor, Cairo şi Piramide”, a punctat Cristian Pandel.

 

Comenteaza