Vedetele pe roți. Parada vehiculelor din parc

Vedetele pe roți. Parada vehiculelor din parc
Festivalul din parcul central a fost animat de prezența vehiculelor pe două, trei, patru sau mai multe roți.

În "parcarea" de autobuze s-au vândut foarte bine micii, ceafa și burgerii.

Autobuzul școlar galben made in USA a atras și el o mulțime de clienți.

Au fost și mașini plutitoare, cel puțin pe lacul de pe Chios, unde lumea își făcea poze selfie sau chiar se lua la întrecere cu ambarcațiunile.

Rulotele erau folosite pentru vânzarea de prosecco și deserturi și au atras nu doar vizitatori, ci și bani de pe card.

Una dintre ele a servit și unor scopuri ecologice, iar alta era înzestrată cu roți de caleașcă.

 

Nu au lipsit mașinile hippie cu floricele, care promovau produse de sezon.

 

"Shoteria", o ambulanță galbenă, se oferea să reabiliteze petrecăreții în fiecare zi de festival între orele 21:00 și 05:00, sub sloganul "A fost odată ca-n povești, un shot cum rareori găsești". 

Motociclete și biciclete erau parcate în parc în cele mai neașteptate locuri, lângă coșuri de gunoi, aliniate sau stivuite pe alei, după preferințe. Unele dintre biciclete au servit pentru distribuirea de kebab. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

"Bombele" cu băuturi energizante au devenit deja o prezență constantă nu numai la marile evenimente, ci și pe străzile din oraș.

Duba roșie Coca-Cola "a lui Bobiceag" atrăgea mai ales copiii de pe alei, care voiau toți la volan și erau greu de urnit când era vorba să iasă din ea. 

Nici Compania de Transport Public nu s-a lăsat mai prejos, iar unul dintre tramvaiele sale a fost pictat în albastru și a ajuns loc de petrecere pe înserat.

Comenteaza