Paul inaugurează prima brutărie franțuzească la Polus (P)
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Dec 2015, 13:38
- Mica Publicitate / Anunțuri
- Ascultă știrea

În România, lanțul de brutării Paul este prezent începând cu anul 2008 şi deține până în momentul de față 13 brutării în Bucureşti, Ploieşti şi acum Cluj-Napoca.
Pe piaţa românească, brutăriile Paul sunt poziţionate ca promotorul conceptului „Art de vivre à la française", adică al unui stil de viaţă ce pune accent pe experienţe gourmet şi sofisticate, dar în acelaşi timp tradiţionale şi atemporale.
Brutăriile Paul oferă o gamă diversificată de produse, pentru toate gusturile. Acestea sunt preparate după reţete tradiţionale franţuzeşti cu ingrediente atent selecţionate. Aici este disponibilă o gamă diversificată de pâini, produsul emblematic al Paul, produse de viennoiserie, cafea, oferte pentru micul dejun, prânz, gustări uşoare şi deserturi.
Istoria Paul a început în 1889, cu o brutărie şi patiserie franţuzească de familie. De atunci, Paul dezvoltă permanent produse noi şi oferte pentru fiecare moment de consum, mereu în pas cu noile tendinţe şi la dispoziţia clienţilor cu cele mai delicioase şi fine reţete.
Noua brutărie franțuzească Paul va fi inaugurată la Polus Center, luni, 21 decembrie 2015, și va fi situată în apropiere de intrarea 4 a centrului comercial, vizavi de Pizza Hut.