Cel mai frumos ou încondeiat şi un eveniment special LEGO® în weekend la Polus (P)

Cel mai frumos ou încondeiat şi un eveniment special LEGO® în weekend la Polus (P)
Cei mici sunt invitaţi sâmbăta aceasta la Polus să participe la cea de-a 7-a ediţie a evenimentului „Cel mai frumos ou încondeiat”. Mai mult, tot în acest weekend, Magazinul Certificat LEGO® îi pregăteşte de Paște pe cei mici, la un eveniment special.

Sâmbătă, 23 aprilie, la Polus Center va avea loc cea de-a 7-a ediţie a evenimentului “Cel mai frumos ou încondeiat” organizat în fiecare an de către Fundaţia Părinţi din România.

Evenimentul este unul caritabil, prin care participanţii pot susţine serviciul Peditel 1791 - Sfat medical pediatric prin telefon, non stop.

Ediţia de anul aceasta este structurată pe două nivele de vârstă:

Nivelul I - până la 6 ani – workshop de pictura pe ouă
Nivel II - peste 6 ani – workshop de încondeiat ouă, tehnica încondeiatului fiind realizată de membrii Asociaţiei pentru Cultură Tradiţională ”Zesterea”.

Evenimentul ce va avea loc în zona de food court, între orele 12,00 – 20,00, se va desfăşura după urmatorul program:

- 12.00 - 20.00 - pictură ouă, dactilo-pictură, pictură pe faţă
- 14.00 - 20.00 - încondeiat ouă
- 20.00 - premierea participanţilor şi desemnarea celui mai frumos ou încondeiat, pentru cele două secţiuni de vârstă.

Tot în acest weekend, Magazinul Certificat LEGO® îi aşteaptă pe cei mici la un eveniment
special de construcţie, cu tematica Sărbătorilor Pascale.

Atât sâmbătă, 23 aprilie, cât şi duminică 24 aprilie, între orele 12,00-20,00, copiii sunt invitați în zona de food court a centrului comercial, să decoreze un imens ou LEGO® și să creeze decorațiuni de Paște din cărămizi LEGO®.

Comenteaza