Şah de week-end la FSEGA (P)

Şah de week-end la FSEGA (P)
Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) şi-a pus, în acest week-end, holurile la dispoziţia împătimiţilor aşa numitului sport al minţii. De vineri până duminică, va avea loc Cupa Coral Impex la şah

Concursul, la care s-au înscris aproximativ 240 de participanţi de toate vârstele, de pe tot cuprinsul judeţului, este organizat de compania Coral Impex SRL, în colaborare cu Asociaţia Clujul Elitelor şi Valorilor (ACEV) şi Asociaţia Judeţeană de Şah Cluj (AJŞ). „Motivul organizării acestui concurs este unul singur: promovarea şahului în special în rândul copiilor şi al tinerilor", a explicat directorul comercial al Coral Impex, Ciprian Bogaciu. La rândul său, preşedintele ACEV, Ionuţ Geană s-a lăudat că această competiţie a fost acceptată şi promovată în cadrul proiectului Cluj-Napoca, Capitala Europeană a Tineretului.

„Sunt încântat că firma Coral Impex ne-a întins o mână de ajutor, avem nevoei de aşa ceva. Acum 15 ani, când am intrat în şah, în Cluj erau aproximativ 20-30 de copii care practicau şahul de performanţă, acum avem 2.000 şi în câţiva ani sper să ajungem la 5.000. Şahul este, în acest moment materie de studiu opţională în clasele I şi a II-a şi, în câţiva ani sperăm să devină materie obligatorie. Deocamdată, din punct de vedere logistic, a numărului de arbitri nu ne-am permis o competiţie cu mai mulţi concurenţi, dar sperăm că anul viitor vom reuşi să organizăm un concurs cu 500 de participanţi", a spus preşedintele AJŞ Alin Toma.

Competiţia se va desfăşuran în trei sesiuni. În prima sesiune vor concura 90 de copii nelegitimaţi din clasele 0-5, în cea de a doua sesiune vor intra în cometiţie m ai mult de 100 concurenţi, alţi 50-60 urmând a lua loc în faţa tablelor de şah în cea de a treia sesiune. Ultimele două sesiuni sunt de tip „open", adică fără limită de vârstă. Câştigătorii vor primi cupe, medalii şi diplome, dar şi premii în bani, fondul total de premiere fiind de 2120 de euro.

 

Comenteaza