BMW Seria 7 – definiţia luxului, lansată de Autotransilvania la Cluj GALERIE FOTO

BMW Seria 7 – definiţia luxului, lansată de Autotransilvania la Cluj GALERIE FOTO
Cel mai recent model al producătorului german a fost lansat oficial miercuri, la Cluj-Napoca. BMW Seria 7 se remarcă prin cel mai important arsenal tehnologic pe care l-a oferit vreodată o limuzină de lux.

Noua maşină vine cu un număr impresionant de inovaţii importante, de la structura caroseriei care foloseşte elemente din fibră de carbon, faruri adaptive cu tehnologie laser, la o nouă interfaţă iDrive care foloseşte comanda cu gesturi.

De asemenea, preia tehnologii deja existente şi le combină la un nivel fără precedent, aşa cum este cazul soluţiilor pentru trenul de rulare care includ tracţiunea integrală inteligentă, direcţia integrală inteligentă, suspensie pneumatică pe ambele punţi, bare stabilizatoare adaptive, amortizoare adaptive şi sistem cu camere video şi vedere stereoscopică pentru detectarea denivelărilor.

Cel mai sofisticat tren de rulare de pe piaţă

Configuraţia standard include suspensie pneumatică pe ambele punţi cu reglarea gărzii la sol (o premieră pentru BMW) şi Dynamic Damper Control (control dinamic al amortizoarelor). Îmbunătăţiri suplimentare ale confortului, dinamicii şi siguranţei sunt aduse de cea mai nouă actualizare a sistemului Active Steering, care acum poate fi în premieră comandată în combinaţie cu BMW xDrive. O altă premieră este Executive Drive Pro cu stabilizare activă a ruliului şi reacţie anticipativă pe baza informaţiilor obţinute de la o cameră cu vedere stereoscopică şi date de la sistemul de navigaţie.

Sistemele inovatoare de asistare

Funcţiile de asistarea a controlului direcţiei şi al benzii, de asistare a schimbării benzii cu protecţie activă în caz de coliziune din lateral, de prevenire a coliziunilor din spate şi de avertizare la trafic transversal au fost adăugate în sistemul Driving Assistant Plus. Totodată, Traffic Jam Assistant (asistare în ambuteiaj), care acum implică un condus semiautomat, poate fi utilizat în premieră şi în afara autostrăzilor, pe orice tip de drum.

Premieră mondială: parcare de la distanţă

Noul BMW Seria 7 este primul automobil de serie din lume pe care clienţii îl pot manevra în şi din spaţiul de parcare sau garaj fără să se afle cineva la volan. Prin urmare, opţiunea de parcare de la distanţă permite accesul în locuri de parcare foarte înguste, acolo unde accesul din şi la automobil ar fi altfel deosebit de dificil.

Prin utilizarea BMW Display Key, automobilul poate fi comandat să parcheze sau să iasă din parcare complet automat. Şi celelalte manevre de parcare sunt posibile tot complet automat, inclusiv manevrele de schimbare a treptei de viteză, direcţie, acceleraţie şi frână, însă pentru acestea conducătorul auto trebuie să rămână la volan şi să supervizeze operaţiunea.

Operare intuitivă cu Touch Display şi control BMW al gesturilor

La noul BMW Seria 7, monitorul sistemului de operare iDrive vine în premieră sub forma unui Touch Display, fiind disponibil şi sistemul de control clasic, la alegere. Utilizatorul poate comuta între oricare mod de comandă, oricând, rapid şi simplu, iar sistemul se adaptează automat, instantaneu. O completare a funcţionalităţii sistemului iDrive este controlul prin gesturi. Mişcări ale mâinii înregistrate de un senzor 3D amplasat în plafon, în zona oglinzii, oferă o modalitate extrem de intuitivă şi uşoară de operare a funcţiilor de infotainment.

Experienţa pe locul din spate

Consola spate Executive Lounge dispune de o masă pliabilă, suporturi suplimentare pentru pahare şi sistem Touch Command. Acesta este o tabletă de 7 ţoli (17,8 cm) care permite utilizatorului să controleze funcţiile de infotainment şi confort disponibile în partea din spate a habitaclului noului BMW Seria 7 şi poate fi utilizat pentru redarea fişierelor audio şi video externe, ca o consolă de jocuri sau pentru navigare pe internet. Ambianţa exclusivistă din interiorul noului BMW Seria 7 este îmbunătăţită de un design al luminilor ce a fost aranjat cu precizie şi poate fi configurat într-un număr foarte mare de culori.

Versiunea cu ampatament lung a noului BMW Seria 7 va fi disponibilă şi cu acoperiş de sticlă Sky Lounge Panorama, care de asemenea este o dotare unicat în segmentul sedanurilor de lux. Lumina emisă de modulele LED montate pe lateral este distribuită uniform pe suprafaţa de sticlă, unde luminează un model imprimat care creează imaginea unui cer înstelat, efect pentru care se folosesc în total 15000 LED-uri.

Preţuri şi echipare

BMW Seria 7 stabileşte referinţa şi în ceea ce priveşte echiparea standard, cu o colecţie bogată de soluţii oferite clienţilor deja din echiparea de bază. Este vorba aici de un spectru larg de echipamente, precum Head-Up Display, sistemul de navigaţie, o gamă largă de echipamente de siguranţă şi confort, faruri LED integrale, tehnologii BMW Efficient Dynamics sau pachete precum BMW Service Inclusive.

Toate sunt disponibile şi în versiunea cu ampatament lung, iar două dintre acestea pot fi comandate cu sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive. Preţul de început este de 73.150 Euro fără TVA pentru modelul 730d. Cel mai scump model disponibil în prezent este 750iL xDrive. Versiunea cu ampatament lung, echipată cu un motor V8 pe benzină de 330 kW (450 CP) are un preţ de pornire de 105.945 Euro fără TVA.

Autotransilvania Cluj - Dealer BMW

Înfiinţată în anul 2001, Autotransilvania s-a impus rapid pe piaţa automobilelor premium din regiune. Alături de sediul din Floreşti, str. Avram Iancu 396 - 398, compania deţine şi un punct de lucru la Târgu Mureş. Showroom-ul construit în anul 2007, cu o suprafaţă de 2.000 de mp, oferă clienţilor BMW condiţii conform standardelor mondiale ale mărcii. Service-ul poate opera până la 11 posturi simultan, atât pentru marca BMW, cât şi pentru marca MINI, fiind primul service autorizat MINI din Transilvania.

Limuzină de lux, lansată într-un eveniment de clasă

Noul model BMW Seria 7 a fost lansat miercuri seara la restaurantul daVinci din Cluj-Napoca, în prezenţa a peste 100 de persoane.

Directorul general al Autotransilvania, Marius Zăhan, a vorbit în deschiderea lansării despre istoria şi evoluţia modelului BMW Seria 7, din anul 1977 până în prezent. Evenimentul a cuprins şi o mică expoziţie de costume şi accesorii de lux, prezentate de partenerul Autotransilvania - Curatori, Artigiani di Stile. Atmosfera a fost întreţinută de invitatul special Bogdan Bob Rădulescu şi de band-ul Hot Club de Cluj & Andrada Codorean.

 

Comenteaza