Concursul "Ziua de Cluj îţi arată oraşul de sus" si-a desemnat castigatorii

Concursul
Noua pistă a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca va fi inaugurată, sâmbătă, 26 octombrie. Tot atunci, aeroportul va fi botezat “Avram Iancu”.

Cu această ocazie, doi cititori ZIUA de CLUJ vor avea șansa să testeze noua pistă a aeroportului și să vadă orașul și împrejurimile de la înălțime. Tot ce trebuie sa faceţi pentru a câştiga e să răspundeţi corect la întrebările concursului nostru de luni şi marţi, urmând ca, prin tragere la sorţi în fiecare dintre cele doua zile, să fie desemnat câte un câştigător al invitaţiei la zborul inaugural.

Clujenii rămași la sol vor putea urmări un miting aerian, între orele 13.00-15.30, intrarea fiind liberă.

Noua pistă a aeroportului, finalizată

Clujul se poate mândri cu cel mai complex proiect de infrastructură realizat în ultimii 50 de ani în România. Este vorba despre noua pistă a Aeroportului Internaţional, care va fi inaugurată în 26 octombrie. Investiţia va aduce la Cluj companii aeriene noi şi, implicit, mai multe curse, chiar şi către alte continente.

Noua pistă a fost cerută de firmele care investesc în zona Clujului, dar şi de o parte dintre companiile aeriene care operează deja pe aeroport.

"Toţi investitorii care vin, când vin să îşi facă investiţii în zonă, întotdeauna ne întreabă de infrastructură. Ori aeroportul este un punct cheie şi un punct în plus pentru Cluj prin existenţa lui. Prin deschiderea noii piste multe companii îşi vor mări numărul de destinaţii, la ora actuală avem 25 de destinaţii europene, la sfârşitul acestei luni vom adăuga o cursă asiatică, orientul îndepărtat, e vorba de Tel Aviv, 2 curse pe săptămână", a declarat Horea Uioreanu, presedinte CJ Cluj.

Inspectorii de la Autoritatea Aeronatutică Civilă se află în aceste zile la Cluj şi inspectează noua pistă. Balizajele au fost puseamplasate deja, sistemele de radio-navigare sunt în regulă, iar cele câteva retuşuri de care mai este nevoie vor fi gata până la inaugurare, spun reprezentanţii aeroportului.

"Suntem deja în discutii, sunt multe companii care solicitau o pista cu o capacitate portanta mai mare, care solicitau o pista mai lată, pista asta are 45 de metri plus acostamentul de beton, sperăm să putem oferi clujenilor şi destinaţii noi si companii aeriene noi", a spus si David Ciceo, directorul aeroportului.

Autorităţile judeţene spun că în următorii ani de la Cluj vor putea opera şi aeronave de transport a mărfurilor. Noua pistă de 2.100 de metri a fost realizată cu fonduri guvernamentale şi din bugetul judeţului.

REGULAMENT CONCURS

Persoanele desemnate câștigătoare vor participa la un zbor deasupra municipiului Cluj-Napoca. Pentru a participa la selecţie, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- Să fie cetățeni români cu domiciliul în România;

- Să aibă 18 ani împliniți;

- În cazul în care va fi declarat câştigător, participantul trebuie să se prezinte la Aeroportul Cluj-Napoca în data de 26 octombrie 2013, între orele 12-13, având asupra sa actul de identitate. În lipsa acestui act, persoana nu poate beneficia de premiu.

Indicaţii suplimentare privind intrarea în posesia tichetului de îmbarcare vor fi furnizate câştigătorilor de către reprezentnţii Organizatorului telefonic, cu ocazia confirmării premiului.

- O persoană poate câştiga un singur loc în zborurile inaugurale.

- Biletele nu pot fi cesionate.

- Câştigătorii vor respecta regulile de siguranţă privind îmbarcarea impuse de Aeroportul Internţional Cluj Napoca (nu vor fi acceptate la bord obiecte contondente, substanţe periculoase, lichide, persoane în stare de ebrietate, etc)

- La această selecţie nu pot participa angajații institutiilor implicate în organizarea selecţiei (Consiliul Judeţean Cluj, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, SC Qual Media Group SRL, instituţiile de presă care derulează concursuri proprii cu premii constând în bilete la zborurile inaugurale, precum și orice alte persoane care au legătură directă cu această Selecţie).

- Desemnarea câştigătorilor se va face prin tragere la sorţi, separat în fiecare din cele două zile de desfăşurare a concursului, dintre respondenţii ce au răspuns corect la întrebarea din ziua respectiva.

CONCURSUL S-A INCHEIAT. VA MULTUMIM PENTRU PARTICIPARE.

Castigatorii, in urma tragerii la sorti, au fost desemnati Ciprian Marchis si Ionut Precup. Felicitari!


Comenteaza