Parcul, saloanele de înfrumuseţare şi noi locaţii de redeschis la Iulius Mall Cluj! Vezi lista completă a serviciilor şi magazinelor disponibile!

Parcul, saloanele de înfrumuseţare şi noi locaţii de redeschis la Iulius Mall Cluj! Vezi lista completă a serviciilor şi magazinelor disponibile!

Din 15 mai 2020, ne relaxăm la Iulius Mall Cluj, cu responsabilitate și grijă față de cei din jur! Dacă ți-a fost dor de Iulius Parc, acum te poți bucura din nou de soare, natură și mișcare în timpul dedicat familiei tale. În plus, saloane cu servicii beauty s-au alăturat locațiilor deja deschise în Iulius Mall Cluj, oferindu-ți un refresh mult așteptat.

 

Probabil cel mai râvnit moment pentru mulți este o plimbare în parc sau o pauză de relaxare pe iarbă. Din 15 mai 2020, Iulius își întâmpină din nou vizitatorii, într-un peisaj natural și reconfortant. Gazonul este mai verde ca oricând, copacii au coroane bogate, florile sunt încântătoare, iar soarele este deja prietenos. Pentru a fi cu toții în siguranță, vă rugăm să păstrați distanța socială și să vă luați toate măsurile de protecție. Relaxarea în parc poate fi însoțită și de o gustare în aer liber, de la Dopamine Experiment.

Frumusețea este expresia unică a fiecărei persoane, dar pentru care avem nevoie de ajutor și din partea specialiștilor. Dacă ai nevoie de o tunsoare, un refresh pentru culoarea părului, un tratament facial, pensat, manichiură sau alte servicii de beauty, îți poți face programare la saloanele din Iulius Mall Cluj, care se redeschid. Gett's Color Bar, Nomasvello și Sunkiss sunt locațiile unde îți poți recăpăta look-ul și strălucirea. Pentru siguranța ta, sunt implementate măsuri de protecție, precum: realizarea dezinfecției în permanență a spațiilor și echipamentelor, obligativitatea purtării măștilor, păstrarea distanței minime de siguranță, asigurarea substanțelor dezinfectante și respectarea cu punctualitate a programărilor.

Din 15 mai își reîncep activitatea și spălătoria auto Professional One, dar și croitoria Sartoria.

În continuare, ai la dispoziție locațiile cu servicii alimentare, farmaceutice și veterinare deja funcționale. Hypermarketul Auchan îți oferă produsele de strictă necesitate, bunătăți și delicii sunt la Bottega Italiana, Lemnul Verde și Delissima, iar o cafea bună poți savura de la Coffee Beans. Pentru animale de companie funcționează Zoomania, iar Elmafarm te ajută să-ți menții sănătatea. Și magazinul Altex este deschis, în intervalul 10.00 – 20.00, pentru a asigura livrări la domiciliu, iar preparatele preferate de la Noodle Pack pot fi comandate prin platforme delivery. Programul locațiilor deschise este disponibil pe www.iuliusmall.com/cluj.

Ne bucurăm să ne revedem! Îți recomandăm să plătești cu ajutorul cardului, să păstrezi distanța față de ceilalți și să îți iei toate măsurile de protecție, pentru a fi bine, împreună!

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza