Primăria Turda, la seminarul „Dezvoltarea rutelor culturale europene pe teritoriul României” (P)

Primăria Turda, la seminarul „Dezvoltarea rutelor culturale europene pe teritoriul României” (P)
Primăria Municipiului Turda a participat, prin reprezentanţi din cadrul Serviciului de Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale, la seminarul cu tema „Dezvoltarea rutelor culturale europene pe teritoriul României”, organizat de Autoritatea Naţională pentru Turism împreună cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear, joi, 13 Martie 2014.

Seminarul a avut rolul de a informa potenţialii parteneri despre dezvoltarea itinerarelor culturale în România atât la nivel naţional, cât şi European, şi promovarea itinerarelor culturale existente la nivel naţional şi European.

Municipiul Turda îndeplineşte toate criteriile pentru a putea fi inclusă în cel puţin două rute culturale europeane: ruta Transromanica şi ruta oraşelor cu o istorie bogată legate de turismul şi tratamentele balneare. Prezentările susţinute de experţi au subliniat în special latura economică benefică pe care acest turism o poate avea asupra comunităţilor locale. Introducerea unei comunităţi locale într-o rută culturală europeană creează oportunităţi de dezvoltare locală a serviciilor turistice şi ca efect colateral, susţinerea a noi investiţii pentrumodernizarea şi completarea infrastructurii edilitare existente.

Seminarul a fost organizat în cadrul celei de a 31 ediţii a Târgului de Turism al României având participanţi din Franţa, Italia, Spania, Moldova şi România.

Programul Itinerarelor Culturale a fost lansat de Consiliul Europei iar obiectivul său este sensibilizarea europenilor în privinţa patrimoniului cultural comun.

 

Etichete
Comenteaza