Mircea Lucescu va părăsi echipa națională în 2026. Cine va fi noul selecționer al României
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:47
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul în vârstă de 80 de ani nu va mai continua alături de "Tricolori" pentru o nouă campanie de calificare.
Echipa națională se pregătește pentru barajul pentru Cupa Mondială în care primul adversar va fi Turcia. Partida e programată în martie și, în cazul unei victorii, va fi urmată de un nou joc pentru a obține calificarea la turneul final.
Totuși, indiferent de ceea ce se va întâmpla la baraj sau dacă România va juca la Cupa Mondială, Mircea Lucescu nu va mai continua la echipa națională. Contractul tehnicianului expiră în vara lui 2026 și nu va mai fi prelungit, anunță Digisport.
Mai mult, numele noului selecționer pare dej stabilit. Cel care îl va urma pe Lucescu pe banca tehnică a României este Gică Hagi. Pentru cel mai bun marcator din istoria echipei naționale, cu 35 de goluri, va fi al doilea mandat ca selecționer.
În 2001, imediat după retragerea din cariera de jucător, Hagi a antrenat naționala la barajul pentru Cupa Mondială 2002, pierdut în fața Sloveniei. Ulterior, fostul mijlocaș a mai antrenat Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara, Steaua, și Viitorul/Farul Constanța.











