Mutu a recunoscut că a fost la un pas de revenirea la CFR Cluj. De ce nu s-a mai realizat mutarea
- Scris de Ionuţ Grindean
- azi, 10:33
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul în vârstă de 47 de ani a fost aproape de o întoarcere în Gruia după un an și jumătate de la precedentul mandat.
După ce au scăpat de Antonio Folha, oficialii CFR-ului s-au orientat rapid și au căutat să aducă un tehnician care a mai stat pe banca formației clujene. Pe listă s-a aflat și Adrian Mutu, iar negocierile au ajuns la ultimele detalii. Cu toate acestea, antrenorul a refuzat din cauza problemelor financiare, iar alesul conducerii din Gruia a fost Marius Șumudică.
"Trebuia, da. Nu s-a întâmplat nimic. M-am răzgândit. Depinde în ce unghi o privești. La început, când te duci într-un loc nou, sunt niște cheltuieli de făcut. Pentru Cristi Săpunaru mai ales. El se gândea să nu cheltuim noi banii și să avem din partea clubului, dar nu s-a ajuns până acolo.
Miercuri, cred, m-am întâlnit cu Marian Copilu la o cafea și am discutat despre venirea mea la CFR. Chiar vreau să-i mulțumesc lui Marian Copilu pentru profesionalismul de care a dat dovadă și pentru sinceritatea lui, că a spus situația cum este.
Clubul este într-o perioadă complicată, Neluțu trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere financiar și că CFR urmează să intre în insolvență. Marian urmează să semneze și el cu CFR, el era delegat de Neluțu Varga să negocieze pentru noul antrenor. Aici e vina mea față de Marian.
Inițial, acceptasem să merg acolo, cu toate că știam ce e acolo. Problemele financiare erau de ceva timp și când am fost acolo. Ce m-a împins să iau decizia de a nu merge a fost familia mea. Am discutat cu ei. Soția știa prin ce am trecut când am fost acolo și a spus că nu crede că e o idee bună și să mă gândesc prin ce am trecut când am fost acolo.
După acceptul meu inițial, m-a sunat Neluțu și am vorbit. După ce m-am întâlnit cu Marian, acceptasem inițial, și apoi am vorbit cu Neluțu. Eu știu abordarea lui Neluțu și știu cum vorbește. Așa, pe scurt, după urarea de <<bine ai venit>>, mi-a spus că îmi dă dreptate. Mă bucur că mi-a dat dreptate", a explicat Mutu la Digisport.











