150 de lei de la primărie pentru fiecare fotografie cu cei care aruncă gunoiul pe unde apucă. Amenzile pentru aruncatul gunoaielor în spațiile publice

150 de lei de la primărie pentru fiecare fotografie cu cei care aruncă gunoiul pe unde apucă. Amenzile pentru aruncatul gunoaielor în spațiile publice
| Foto: Shutterstock

Se întâmplă nu într-un oraş mare precum Cluj-Napoca, ci într-o comună din România, deşi pare greu de crezut. Cei care îi prind în flagrant pe cetăţenii care aruncă gunoi pe stradă şi reuşesc să facă dovada într-o fotografie, sunt răsplătiţi de primăria unei comune din ţară cu suma de 150 de lei. 

Spiritul civic e apreciat de edilul unei comune din ţară. Primăria Soveja, o comună din județul Vrancea, oferă 150 de lei pentru fiecare fotografie sau filmare care surprinde oameni în timp ce aruncă deșeuri pe domeniul public. Autoritățile locale intenționează să îi sancționeze pe cei care lasă gunoiul la întâmplare, mai ales că recent comuna a inaugurat un sistem nou de colectare a deșeurilor.

„Acțiunile de igienizare, ajutorul dat, dar și apelurile la curățenie nu au fost luate în serios de toți locuitorii. Astfel că măsuri mai puțin ortodoxe se impun pentru aducerea la același numitor a celor care aruncă în continuare gunoaie pe albiile râurilor, în poieni sau în spatele grădinilor. Începând de astăzi, 20 mai, Primăria oferă un premiu de 150 de lei pentru fiecare video sau fotografie din care să reiasă imaginea clară sau numărul de înmatriculare al oamenilor sau mașinilor care aruncă deșeurile pe spațiile publice”, au anunțat reprezentanții Primăriei Soveja, potrivit Mediafax.

Fotografiile sau filmările pot fi trimise la adresa de email a Primăriei, anunță autoritățile locale. Ulterior, cei fotografiați pot fi sancționați.

Potrivit legii „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice” aruncatul gunoaielor în spațiile publice.

Comenteaza