Video Foto 2 avioane Wizz Air s-au ciocnit la sol, pe Aeroportul Suceava

Două avioane ale companiei low-cost Wizz Air s-au ciocnit marți pe aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava. Incidentul a avut loc pe platforma aeroportului.

Unul dintre avioanele Wizz Air opera zborul Suceava – Dortmund și a lovit cu aripa partea din spate a celeilalte aeronave. În imaginile filmate pe aeroport se observă un angajat pe pistă care dirijează pesemne avionul aflat în mișcare, iar apoi după impactul aeronaverlor, țopăie pe pistă de necaz. 

Aeroportul Suceava a transmis următorul comunicat: „Astăzi, 14 martie 2023, a avut loc un incident de aviație pe platforma de îmbarcare/debarcare a Aeroportului Ștefan cel Mare-Suceava. Incidentul a constat în atingerea ușoară a două aeronave ale companiei Wizz Air.

Pasagerii care urmau să zboare spre Dortmund au fost debarcați în siguranță, înregistrându-se doar pagube materiale”. În avionul care se pregătea să decoleze se aflau 174 de pasageri.

Directorul aeroportului, Ioan Măriuța a transmis că urmează să fie demarată o anchetă în urma căreia se va stabili care a fost cauza acestui incident.

Conform BoardingPass.ro, în incident au fost implicate două avioane Airbus A320 care urmau să opereze zborurile din Suceava spre Dortmund și Londra. Astfel, avionul înmatriculat 9H-WBV a lovit ușor cu vârful aripii ampenajul Airbusului A320 înmatriculat HA-LWZ.

Și Wizz Air a confirmat prin intermediul unui comunicat de presă că  avionul care trebuia să opereze zborul W6 4692 de la Suceava la Dortmund, din data de 14 martie 2023, în timp ce rula la ieșirea din poziția de parcare, a intrat în coliziune cu stabilizatorul orizontal drept al unei alte aeronave WIZZ, care era parcată pe o poziție adiacentă, fără pasageri la bord. 

”Wizz Air își cere scuze pasagerilor afectați și îi asigură pe toți clienții că siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor sale rămân prioritatea principală a companiei aeriene”, transmite Wizz Air în comunicatul de presă citat de Suceava News

Comenteaza